Categories: Ştiri sănătate

Diagnosticul primit de Papa Francis a dat emoții creștinilor din întreaga lume. Cadrele medicale susțin că Papa necesită „terapie medicală spitalicească adecvată”

Papa Francisc a petrecut o noapte  în spital după ce a fost internat pentru o infecție respiratorie și este de așteptat să rămână acolo câteva zile pentru tratament, a declarat o sursă de la Vatican.

Inițial, biroul de presă de la Vatican a anunțat că Papa Francisc a fost la spital pentru un control programat de dinainte, însă apoi s-a aflat că acesta s-a simțit rău după ce a susținut audiența generală din Piața San Pietro.

Agenția de presă italiană Ansa a raportat că asistentele sunt optimiste că va ieși din spital la timp pentru Duminica Floriilor în acest weekend.

Acesta a adăugat că testele au exclus problemele cardiace și pneumonia.

Marele Pontiful în vârstă de 86 de ani a intrat miercuri în spital.

Suveranul Pontif Papa Franis este internat de miercuri după-amiază la spitalul Policlinico Gemelli din Roma. ”Papa Francisc s-a odihnit bine în timpul nopții. Tabloul clinic se îmbunătățește progresiv, iar tratamentele programate, continuă”, anunţă un comunicat emis de directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni.

„Azi dimineață, după micul dejun, a citit câteva ziare și s-a întors la muncă. Înainte de prânz, Suveranul Pontif s-a dus la micuța capelă a apartamentului privat, unde s-a recules în rugăciune și a primit Euharistia”.

Infecția pulmonară de care suferă Pontiful este o ”bronșită uşoară’ , așa cum s-a putut verifica printr-o tomografie a inimii și plămânilor. Potrivit surselor din spital, infecția a fost cauzată de un virus. Cu toate acestea, momentan nu se știe de câte zile de spitalizare va avea Papa Francisc. Surse de la Sfântul Scaun au confirmat joi dimineața că Papa ”a avut o noapte liniştită”.

Între timp, de ieri seară numeroase echipe de televiziune şi-au fixat cartierul general în aer liber, în zona de lângă intrarea în policlinică, pentru a avea veşti cât mai proaspete şi mai directe despre starea de sănătate a pontifului. Ieşind din spital, unii pacienţi comentează prezența Papei și mai ales asigură că se vor ruga pentru însănătoșirea grabnică a acestuia.

Creștinii din întreaga lume se roagă pentru însănătoșirea cât mai grabnică a Marelui Pontif.

Recent Posts

Ce se întâmplă cu tensiunea arterială la o oră după ce bei cafeaua

Ce se întâmplă cu tensiunea noastră arterială la 1 oră după ce am băut o…

8 minute ago

Ce înseamnă dacă ți se stinge lumânarea de la Înviere până să ajungi acasă

An de an, în Sâmbăta Mare, o minune are loc în Biserica Sfântului Mormânt din…

37 de minute ago

Ce băutură se elimină cel mai RAPID din organism?

Timpul necesar pentru ca alcoolul să își facă efectul este de obicei de aproximativ 10…

o oră ago

Cancerul pancreatic ar putea fi confundat cu alte afecțiuni. Primele semne de avertizare apar abia după ce tumora canceroasă începe să crească

Mii de persoane sunt diagnosticate cu cancer pancreatic în fiecare an, ratele de supraviețuire fiind…

2 ore ago

Ritualul bunicii lui Bill Gates pe care acesta îl folosește acum cu nepoata sa pentru a o face mai inteligentă

De la înființarea Microsoft și până în prezent, multe lucruri s-au schimbat în viața lui…

2 ore ago

Anii pierduți ai lui Iisus: Misterul celor 18 ani ai lui Hristos

Anii necunoscuți, cunoscuți și sub numele de „anii pierduți” ai lui Iisus Hristos, dintre vârsta…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic