Sari la conținut

Dieta anti-cancer. Ce trebuie să mâncăm și de câte ori pe zi

Dieta anti-cancer. O expoziţie cu plante anticancerigene a fost inaugurată în premieră, miercuri, la Sibiu, la Muzeul de Istorie Naturală.

Expoziţia a fost vernisată cu o degustare de preparate sănătoase şi anume o supă de dovleac şi o pastă de humus.

Potrivit unui comunicat de presă, expoziţia poate fi vizitată până în 31 octombrie, cei interesaţi putând să afle informaţii utile despre alimentaţia sănătoasă, anticancerigenă.

Printre exponate se află fructe şi legume româneşti, foarte uşor de procurat sau de cultivat, de la mere, nuci, roşii, varză, pătrunjel, sfeclă roşie, morcov şi altele.

„O dietă anti-cancer este o strategie importantă care se poate folosi pentru a reduce riscul de cancer. Instituţiile de tratarea cancerului recomandă, de exemplu, a se consuma zilnic cel puţin cinci porţii de fructe şi legume şi, cel mai important, a se consuma cantitatea potrivită de alimente pentru a rămâne la o greutate sănătoasă. În plus, cercetătorii au descoperit că anumite alimente care previn cancerul pot fi o parte importantă a unei diete anti-cancer. Expoziţia temporară Plantele anti-cancer reprezintă o selecţie de plante foarte cunoscute şi recomandate în dieta oricărei persoane, în special a bolnavilor de cancer. Deşi sunt la îndemâna oricărei persoane, efectul terapeutic şi modul de acţionare asupra tumorilor este un aspect mai puţin cunoscut de publicul vizitator”, a atras atenţia curatorul expoziţiei, Ghizela Vonica.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel