Sari la conținut

Dieta care se concentrează pe psihic. Cum slăbești până la 10 kilograme în primele 2 luni?

dieta care se concentrează pe psihic

De multe ori, dietele impun restricții alimentare drastice și un program strict de exerciții fizice. Cu toate acestea, este important să știi că cele mai populare diete nu se potrivesc tuturor persoanelor. În mod ideal, o dietă pentru slăbit trebuie să fie adaptată nevoilor propriului corp.

Este posibil să slăbești fără să faci sport și fără să numeri caloriile ingerate zilnic? Specialiștii spun că da! Este vorba despre dieta care se concentrează pe psihic, având rolul de a distruge obiceiurile nesănătoase.

Obiceiurile nesănătoase sunt principalele cauze ale greutății excesive. Astfel, schibarea stilului de viață va fi benefic atât pentru sănătatea generală, cât și pentru silueta potrivită pentru tine.

Cum funcționează dieta care se concentrează pe psihic și de ce este atât de eficientă?

„Este un model de gândire. De ce? Pentru că reușim să corectăm obiceiurile alimentare negative pe care le-am avut până acum, să ne schimbăm comportamentul alimentar și să ajungem la ceea ce își dorește toată lumea – să nu ne mai îngrășăm, adică efectele să țină toată viața”explică Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, în cadrul emisiunii Numai de bine de la Antena 3.

„Focusul nostru nu este în primul rând pe farfuria cu mâncare. Farfuria cu mâncare este doar instrumentul prin care corpul începe să ardă accelerat stratul de grăsime. Păstrăm proteinele zilnice, păstrăm legumele, avem o listă de legume permise, deci cu carbohidrați puțini, avem și gustare de fructe.

Deci eu nu recomand sport, recomand somn. De ce? Pentru că prin somn corpul se vindecă, se vindecă la nivelul celular, ne vindecăm emoțional prin somn, iar creieul se detoxifică.  Cu cât dormi mai puțin cu atât te îngrași mai repede și nu poți să slăbești”, adaugă specialistul.

Gândurile negative, în strânsă legătură cu rezultatele dietei

„Creierul nostru are ca unică sarcină supravețuirea, el face orice ca să te conducă pe tine ca persoană către supravețuire, el nu are niciun alt scop.  În momentul în care tu transmiți mesaj de suferință, în momentul în care transmiți mesaj de lipsă de iubire  mintea ta face în așa fel încât tu să le obții.  Kilogramele tale sunt acolo cu un scop, nu sunt degeaba. La un moment dat, mintea ta a găsit niște beneficii ascunse astfel încât să te conducă către îngrășare.

Dacă te uiți la tine în oglindă și începi să îți vezi calitățile și nu îți mai vezi întâi defectele, deja este un pas că începi să te accepți în forma în care ești. Deci chiar dacă ți se pare greu, chiar dacă ți se pare dificil, ceea ce spui și îți repeți ție sunt mesaje pozitive, de încurajare.  Nu spui că îmi este greu, îmi este dificil, spui „îmi este un proces provocator, mie îmi plac provocările”, explică terapeutul.

Cum putem slăbi fără să facem sport?

„Ceea ce recomand este creșterea termogenezei organismului,   adică să fim într-o activitate continuă. Așadar, nu stăm pe canapea când vorbim la telefon, ne plimbăm prin casă, uităm de lift, urcăm scările,  adică facem tot felul de activități care să ne pună corpul în mișcare și care să crească temperatura corpului. Prin acest lucru ardem practic calorii”, adaugă Anca Alungulesei.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel