Sari la conținut

Dieta care te ajută să învingi depresia. Are efect uimitor asupra creierului

Sursa foto: arhiva Doctorul ZIlei

Remedii pentru depresie. Bărbații tineri au înregistrat o îmbunătățire semnificativă a simptomelor depresiei atunci când au trecut la o dietă mediteraneană sănătoasă, arată un nou studiu.

Depresia este o afecțiune mintală comună. Este un factor de risc semnificativ pentru sinucidere, principala cauză de deces la adulții tineri.

Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie din Sydney, a fost publicat recent în The American Journal of Clinical Nutrition.

Cercetătoarea principală Jessica Bayes, doctorandă la Facultatea de Sănătate a UTS, a declarat că acesta este primul studiu clinic care a evaluat impactul unei diete mediteraneene asupra simptomelor depresiei la bărbații tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani).

Depresia, un factor de risc semnificativ pentru sinucidere

„Am fost surprinși de cât de dispuși au fost tinerii bărbați să adopte o nouă dietă”, a spus Bayes, potrivit MedicalXpress. „Cei care au fost repartizați la dieta mediteraneană au fost capabili să își schimbe semnificativ dieta inițială, sub îndrumarea unui nutriționist, într-un interval de timp scurt.”

„Aceasta sugerează că medicii și psihologii ar trebui să ia în considerare trimiterea tinerilor bărbați deprimați la un nutriționist, ca o componentă importantă a tratamentului depresiei clinice”, a spus ea.

Studiul contribuie la domeniul emergent al psihiatriei nutriționale, care își propune să exploreze efectul pe care anumiți nutrienți, alimente și modele dietetice îl pot avea asupra sănătății mintale. Dieta utilizată în cadrul studiului a fost bogată în legume colorate, cereale integrale, pește gras, ulei de măsline și nuci crude, nesărate.

„Accentul a fost pus pe creșterea calității dietei cu alimente integrale proaspete, reducând în același timp aportul de zahăr și carne roșie procesată”, a declarat Bayes.

Efectul alimentelor asupra sănătății mintale

„Există o mulțime de motive pentru care, din punct de vedere științific, credem că alimentele afectează starea de spirit. De exemplu, aproximativ 90 la sută din serotonină, o substanță care ne ajută să ne simțim fericiți, este produsă în intestinul nostru de către microbii intestinali. Există dovezi emergente că acești microbi pot comunica cu creierul prin intermediul nervului, în ceea ce se numește axa intestin-cerebel.”

„Pentru a avea microbi benefici, trebuie să îi hrănim cu fibre, care se găsesc în leguminoase, fructe și legume”, a spus ea.

Aproximativ 30 la sută dintre pacienții depresivi nu reușesc să răspundă în mod adecvat la tratamentele standard pentru tulburarea depresivă majoră, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală și medicamentele antidepresive.

„Aproape toți participanții noștri au rămas în program și mulți dintre ei au fost dornici să continue dieta după ce studiul s-a încheiat, ceea ce arată cât de eficientă, tolerabilă și utilă li s-a părut intervenția”, a spus Bayes.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel