Sari la conținut

Din nefericire, Casa Regală transmite vești proaste despre starea de SĂNĂTATE a regelui MIHAI. Principesa Margareta a plecat de urgență în ELVEȚIA

Principesa Margareta a plecat de urgență în Elveția, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat, a transmis Casa Regală într-un comunicat de presă.

“Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au revenit în Elveția aseară, la reședința privată a Majestății Sale.

Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale”, se arată într-un comunicat al Casei Regale.

Reamintim că Regele Mihai a împlinit 96 de ani la finalul lunii octombrie.

Regele s-a retras din viața publică în anul 2016, după ce a a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer. De atunci, suveranul a stat la reședința privată din Elveția sub supraveghere medicală.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel