Sari la conținut

DESCOPERIRE ULUITOARE. Cum se distrug celulele canceroase cu ajutorul NANOTEHNOLOGIEI

Au apărut dispozitivele  microscopice care ucid celulele canceroase în câteva secunde. Nano aparatura revoluționează lumea, ele au reușit să pătrundă la membrana externă a unei celule canceroase la prostată, în mai puțin de trei minute și au distrus-o instant.

Cum este posibil? Nano dispozitivul este microscopic, este mai mic de 12 miliarde de ori decât un centimetru, așa că 50.000 pot intra în diametrul unui singur fir de păr uman.

Cu ajutorul luminii ultraviolete, ele se pot roti de 2, 3 milioane de ori pe secundă, apoi pot fora în celula canceroasă, pentru a insera leacul în interiorul acesteia sau pentru a o distruge.

Doctorul Robert Pal, cercetător la Universitatea Durham a declarat pentru site-ul playgroundmag.net:

”Următorul pas este să folosim nanotehnologia pentru a distruge celulele canceroase din tumorile sânului și din melanoame, inclusiv pe acelea care sunt rezistente la chimioterapie.”

Aceste molecule mici vor revoluționa lumea medicală, în lupta cu cancerul.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel