Sari la conținut

Doar două pe zi țin la distanță cancerul, anxietatea, depresia și infarctul. Rezultatul uluitor al unui studiu

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Doar două pe zi și ai putea elimina multe probleme grave de sănătate. Întrucât prevenția este de bază, dacă sănătatea este una dintre prioritățile tale.

Este alimentul care conține un mineral important. Nucile de Brazilia provin din arborele Bertholletia excelsa, din familia Lecythidaceae și se găsesc în Amazon. În Brazilia, ele sunt cunoscute ca ”semilla de Brazilia”, ceea ce înseamnă sămânță braziliană.

Nuca de Brazilia se consumă, în general, crudă. Deși sunt numite nuci, ele sunt, de fapt, semințe. Sunt mult mai mari decât migdalele sau arahidele și se aseamănă cu nuca de cocos. Una poate ajunge până la 2 kilograme și poate conține până la 12-20 de semințe. Arborele în sine poate crește mai mult de 60 m și poate avea o producție de 100 kg de asemenea fructe cu coajă lemnoasă într-un an.

Doar două astfel de nuci ne vor aduce zilnic un aport incredibil de vitamine și minerale. Una conține 0.7 g proteină, 33 calorii, seleniu, magneziu, fier și alți nutrienți.

Două nuci de Brazilia zilnic vă ajută în păstrarea unei sănătăți de fier.

Studii au dovedit că au proprietăți inflamatorii, pot preveni ridurile întrucât combat pierderile de colagen. Sunt veritabili antioxidanți cu efecte antiinflamatorii.

Seleniul conţinut în două nuci de Brazilia asigură peste 60% din necesarul zilnic de seleniu. Astfel, nucile de Brazilia sunt superioare suplimentelor alimentare cu seleniu.

Christine Thomson şi un grup de colaboratori de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă au monitorizat timp de 12 săptămâni 59 de persoane, sub aspectul nivelului de seleniu din sânge. Cele 59 de persoane au fost împărţite în trei grupe. Prima grupă consuma două nuci de Brazilia zilnic, echivalente cu 53 de micrograme de seleniu. Participanţilor din cea de-a doua grupă li se administrau 100 de micrograme de selenometionină, forma de seleniu cea mai frecventă din compoziţia unor suplimente alimentare. Iar voluntarii din cea de-a treia grupă au primit un tratament placebo.

Cercetătorii neozeelandezi au comparat în final nivelul seleniului tuturor celor 59 de voluntari incluşi în studiu. Rezultatul: o creştere a nivelului de seleniu din sânge de 64,2% în cazul subiecţilor din prima grupă, respectiv cea unde au fost consumate nuci de Brazilia; cu 61% mai mult seleniu în grupa care a primit selenometionina şi o creştere de doar 7,6% în grupa placebo. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Otago au ajuns la concluzia că biodisponibilitatea seleniului din nucile de Brazilia este superioară celei oferite de suplimentele alimentare, cum ar fi selenometionina.

Introduceţi nucile de Brazilia în alimentaţia curentă şi nu mai este necesar să apelaţi la suplimente, spune Christine Thomson. Acest studiu publicat în numărul din februarie 2008 al American Journal of Clinical Nutrition ar putea avea o influenţă pozitivă asupra europenilor, care au un nivel scăzut de seleniu în sânge. Astfel, în timp ce recomandările specialiştilor sunt de aproximativ 65 de micrograme de seleniu zilnic, în multe ţări europene, chiar dintre cele mai dezvoltate, aportul este mult mai mic. Persoanele stresate, femeile gravide, bolnavii cronic au nevoie de un aport constant de seleniu. Seleniul este un oligoelement pe care organismul nu are capacitatea de a-l sintetiza. Tocmai de aceea suntem obligaţi să asigurăm necesarul de seleniu din alimentaţie.

Seleniul contribuie la reducerea riscului de cancer, al bolilor cardiovasculare. ” Proteinele, aminoacizii esenţiali apropie nucile de Brazilia de carne sau peşte, tocmai de aceea consumul lor este binevenit în perioadele de post sau persoanelor care nu consumă carne. Mai trebuie reţinut încă un amănunt. Nucile de Brazilia – ca de altfel toate soiurile de nuci, ca şi alunele etc. au valoare calorică deosebită. Astfel, 100 de grame de nuci de Brazilia asigură 680 de calorii, motiv pentru care sunt foarte indicate persoanelor care fac un efort fizic semnificativ.

Nucile braziliene cresc pe intreg teritoriul Americii de Sud, in arbori cu o durata de viata de pana la 1000 de ani! In Brazilia taierea lor este ilegala, cu toate ca fructul, foarte greu si rigid, poate prezenta un pericol pentru cei care trec pe sub copac.

Pentru ca sunt o sursa excelenta de proteine, minerale si fibre nucile de Brazilia sunt ideale pentru vegetarieni si vegani. Au un gust intens si placut, care le face ideale pentru gustari. Pot fi consumate ca atare, in amestecuri cu alte nuci, seminte si fructe deshidratate sau pot fi sfaramate pentru a le adauga in prajituri, mai ales in negrese, pentru ca se potrivesc de minune cu ciocolata.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel