Sari la conținut

Documentul care vizează mai bine de 2 milioane de români. A fost aprobat de GUVERN.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Noua lege aprobată de Guvern în cursul zilei de miercuri, 31 august 2022, vizează persoanele neangajate sau cele fără venituri. Această categorie de persoane pot deveni asigurate dacă depun la Agenția Națională de Administrație Fiscală, formularul D212 – Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Potrivit noilor modificări, a fost creat cadrul legal pentru desemnarea Institutului Naţional de Sănătate Publică ca unitate sanitară clinică fără paturi, care asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a rețelei de sănătate publică, supraveghează starea de sănătate a populației, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară, elaborează metodologii, instrumente şi indicatori de monitorizare şi evaluare a stării de sănătate, a serviciilor şi programelor de sănătate publică şi asigură un sistem informațional integrat pentru managementul sănătăţii publice.

De asemenea, se creează posibilitatea ca, în situațiile de risc biologic și epidemiologic, Ministerul Sănătății să poată dispune organizarea la nivelul unităților sanitare, a farmaciilor comunitare/oficinelor comunitare rurale sau în cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, a unor centre care furnizează servicii de vaccinare, de diagnostic, evaluare și tratament.

Cine sunt persoanele asigurate fără să fie nevoie să plătească?

Legea nr. 95 din 2006 pentru reforma în domeniul sănătății stabilește o serie de categorii de persoane care beneficiază de asigurare medicală fără să plătească contribuția.

Printre aceștia se numără copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani și până la 26 de ani, dacă sunt elevi, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor; soldații și gradații profesioniști; tinerii până în 26 de ani care provin din sistemul de protecția a copilului; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate.

Alte categorii exceptate sunt deținuții politici, persoanele cu handicap și cele aflate în concediu medical ca urmare a unui accident de muncă, femeile însărcinate și lăuzele, părinții adoptivi aflați în concediu de acomodare, persoanele reținute, arestate sau deținute, șomerii, cei care primesc ajutor social, pensionarii – pentru veniturile realizate din pensii și din drepturile de proprietate intelectuală – precum și personalul monahal al cultelor recunoscute.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel