Sari la conținut

Doi medici, trimişi în judecată pentru trafic de organe. Aceştia au adus ilegal din Italia sute de cornee pentru transplant

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Doi medici care administrează o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2019 – 2022, în numele şi în interesul clinicii oftalmologice, medicii au introdus pe teritoriul României, din Italia, 303 cornee, fără a deţine autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională. de Transplant.

Legea Sănătăţii condiţionează legalitatea importului de ţesut uman de existenţa unei autorizaţii speciale pe care o poate emite doar Agenţia Naţională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru nicio operaţiune de import din cele 109 menţionate în rechizitoriu, Agenţia Naţională de Transplant nu a emis autorizaţia specială în beneficiul clinicii oftalmologice.

Fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

Dispoziţia de trimitere în judecată vizează şi săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după ce s-a reţinut că, în numele şi în interesul acestei clinici oftalmologice, medicii au atestat în fals împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că deţin aceste autorizaţii speciale de import ţesuturi de origine umană.

Toate aceste documente falsificate au fost folosite în relaţiile comerciale derulate cu Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto – Onlus din Italia, potrivit sursei citate de Agerpres.

Simona Anghel, purtător de cuvânt şi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, a declarat miercuri că nu au fost înregistrate plângeri din partea pacienţilor care au beneficiat de transplant de cornee, astfel încât procurorii nu au putut cerceta dacă a existat în această speţă vreun caz de malpraxis.

Potrivit procurorului, nu au fost impuse interdicţii împotriva medicilor şi clinicii, astfel încât aceştia îşi continuă activitatea, dar nu au mai fost efectuate operaţii de cheratoplastie. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel