Sari la conținut

Doliu în lumea medicală. A murit unul din cei mai dedicați medici din România, la doar 40 de ani. Era un înger păzitor al bolnavilor de cancer

doliu
sursa foto arhiva doctorul zilei
doliu

Doliu după moartea Silviei Coman, unul din cei mai dedicați medici oncologi din România. Silvia Coman a fost răpusă de cancer, boală cu care se lupta de 8 ani.

Moartea cunoscutei doctorițe a fost anunțată de reprezentanții Asociației MagiCamp, într-un mesaj pe plaformele de socializare. Ea s-a confruntat în trei rânduri cu boala nemiloasă, prima oară în 2016 când a fost diagnosticată, a doua oară în 2019, iar a treia oară în 2022.

Silvia Coman
Sursa foto: Asociația Magic

Doliu uriaș în lumea medicală. A murit îngerul păzitor al bolnavilor de cancer

Reprezentanții Asociației Magic au anunțat moartea cunoscutei doctorițe care a adus alinare unui număr foarte mare de pacienți.

Silvia Coman era nu doar un medic oncolog, ci și mamă, dar și navigator de pacienți, unul dintre cei mai activi voluntari ai asociației. Era considerată un adevărat înger păzitor al bolnavilor de cancer.

„Medic, mamă a doi copii, frumoasă ca un înger – o frumusețe strălucitoare, și fizică, și sufletească – luptătoare curajoasă și iubitoare, dedicată 1000% celor care, aflați în fața unor diagnostice crunte, căutau îndrumare. Ghid pentru părinții copiilor grav bolnavi, prin hățișul sistemului medical și administrativ, adesea le făcea și educație medicală și le era și psiholog, deopotrivă”, se arată în mesajul de condoleanțe al Asociației Magic.

Potrivit mesajului postat de reprezentanții asociației, Silvia Coman era pacient oncologic din 2016. Vreme de opt ani, de la momentul diagnosticării, a luptat împotriva bolii, care a recidivat și a devenit mai agresivă. Chiar și așa, lupta cu boala nu a distras-o de la misiunea pe care și-a asumat-o. A continuat să ofere sprijin celorlalți pacienți oncologici.

„Zână bună, caldă, calmă, cu voce melodioasă, care când oferea explicații despre vreun diagnostic, procedură medicală sau investigație, parcă spunea o poveste, niciodată nu-i simțeai frica sau panica în voce, în privire – deși sigur că exista, mai ales că ea însăși era pacient oncologic: vreme de 8 ani s-a luptat cu un diagnostic foarte greu, cu recidive și metastaze, dar a continuat să strălucească și a transformat propria luptă cu boala într-o misiune de a ajuta alți pacienți oncologici”, se mai arată în mesaj.

Silvia Coman a suferit numeroase operații

Medicul Silvia Coman s-a dedicat ani întregi pacienților săi, inclusiv când urma tratamentul oncologic. Aceasta deoarece știa, chiar din propria experiență, cât este de important ca bolnavii să aibă pe cineva alături în momentele dificile. Nimeni nu trebuie să treacă singur prin durerea provocată de boală.

Potrivit evz,ro, în urmă cu aproximativ doi ani, când boala a revenit a treia oară, familia și prietenii cereau ajutor românilor. Silvia Coman, medicul care a ajutat numeroși pacienți avea, la rându-i nevoie de ajutor pentru a-și prelungi viața.

Cancerul i-a revenit, a treia oară și s-a răspândit în organism. Boala a progresat în 2019 cu metastaze pulmonare, care s-au extins mai apoi la creier.

Silvia Coman a suferit o altă intervenție pe creier și trecuse prin procedurile de radioterapie Ea avea nevoie de un tratament cu ipilimumab și nivolumab.

Era ultima soluție, iar ajutorul financiar era absolut necesar deoarece metodele de tratament decontate în țară au fost epuizate.

***

lumanare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Dumnezeu s-o odihnescă în pace!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel