
Dr. Alexandru Nechifor, despre efectele nocive ale stresului asupra digestiei: Cele mai grave sunt sindromul de colon iritabil

Dr. Alexandru Nechifor, despre efectele nocive ale stresului asupra digestiei: Cele mai grave sunt sindromul de colon iritabil
Într-un interviu acordat pentru Adevărul, Dr. Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă şi nutriţie, prorector al Universității „Dunărea de Jos, despre efectele stresului asupra digestiei.
Secreția acidului gastric poate crește, factor ce determină senzația de arsură epigastrică, retrosternală și reflux gastro-esofagian. Stresul poate juca un rol în apariția ulcerului gastric, de asemenea. Stresul poate cauza contracții anormale la nivelul intestinului subțire și colonului și poate afecta ritmul în care mâncarea se deplasează prin tractul gastrointestinal.
Te-ar mai interesa: Semne ale cancerului de piele pe care trebuie să l...
În plus, poate afecta permeabilitatea intestinelor și regenerarea mucoasei intestinale, afectează microbiota intestinală ceea ce de multe ori înseamnă o perturbare a întregului organism și a stării psihice. De asemenea, de foarte multe ori, atunci când suntem stresați și nu acordăm importantă cuvenită alimentației și meselor, mâncăm mai mult, nu conștientizăm hrana și de aici pot apărea extrem de multe afecțiuni.
Sindromul de intestin iritabil are legătură cu stresul?
„Sindromul de intestin iritabil (SII) este o condiție medicală în care intestinul reacționează în mod exagerat la anumiți stimuli exterior. Factorul principal declanșator, este în mod cert stresul iar factorul psihologic are o mare importantă în declanșarea SII.
Te-ar mai interesa: Bolnavii de cancer dau în judecată Ministerul Sănă...
La fel de bine stresul poate fi reprezentat de o alimentație haotică cum ar fi nerespectarea regimului de mese. Concret, mâncatul seară înainte de culcare, mâncatul între mese asociat cu scăderea cantității de fructe și legume proaspete din alimentație, alături de creșterea cantității de carne, prăjeli și grăsimi”, spune Medic Alexandru Nechifor.
„Pentru că la nivelul intestinului avem sute de milioane de terminații nervoase și 100 de trilioane de microorganisme care trăiesc și se influențează reciproc. Activitatea acestora este extrem de importantă, fie că discutăm de producerea unor vitamine, de rolul în sistemul imunitar sau de secreția unor hormoni precum serotonină(hormonul fericirii). Tot ceea ce se întâmplă la intestinal ne influențează activitatea, sănătatea în general și starea de spirit”, spune medicul Alexandru Nechifor.
Te-ar mai interesa: Nu reușești să dormi noaptea? Lipsa acestui nutrie...
Cum să combatem efectele nocive ale stresului asupra sistemului digestive?
Medicul Alexandru Nechifor spune că „somnul este un element important, iar un somn de 6-8 ore este recomandat oamenilor în general. Atenție, însă! Este important somnul până în ora 00.00, pentru că după această oră digestia încetinește, iar organele digestive se odihnesc, se resetează, se regenerează. De mare importantă sunt mișcarea, sportul și ieșirile în aer liber, pentru că procesele de digestie, absorbție, defecație depind și de această activitate.
Te-ar mai interesa: LISTA medicamentelor noi care pot fi comercializat...
Consumul de fructe și legume
„De asemenea, pauza de 3-4 ore între mese reprezintă un beneficiu pentru digestia noastră, pentru că mâncatul continuu nu va face decât să perturbe sistemul digestiv. Foarte important este consumul de fructe și legume proaspete cu un conținut mare de antioxidanți”, conchide medicul pentru sursa citată.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.