Sari la conținut

Dr. Cezar dezvăluie ce se ascunde, de fapt, în spatele poftelor alimentare

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

De multe ori, atunci când ne este foame suntem iritați, nu ne putem concentra şi simţim un disconfort fizic, care poate lua forma unor dureri de cap inexplicabile în aparenţă.

Doctor Cezar, renumit penru sfaturile sale mai ales în social media, a explicat recent motivul pentru care apare senzația de foame și ce se ascunde în spatele poftelor alimentare.

Poftele reprezintă anumite nevoi”

”Corpul vorbește cu noi, ne spune, ne transmite niște mesaje, poftele reprezintă anumite nevoi. De exemplu, pofta de acru poate însemna nevoia de vitamina C, sau nevoia de minerale, pentru că aciditatea ne ajută să absorbim mineralele din ceea ce mâncăm. Deci în stomac trebuie să avem un nivel de acid mai puternic ca să putem absorbi minerale.

De exemplu, după o beție, de ce a doua zi simțim nevoia să mâncăm varză murată, murături, sau o ciorbă de potroace? Pentru că ceea ce este acru conține vitamina C, dar murăturile conțin și vitaminele din grupul B.

Vitaminele din grupul B sunt implicate în producția de energie, iar dacă ne-am consumat energia cu o seară înainte, la o petrecere, și am consumat și dulciuri, și zaharuri, avem nevoie să ne reechilibrăm. Iar organismul ne spune lucrul acesta”, a explicat medicul în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. .

Dr. Cezar
Sursă FOTO: WOWBIZ

„Foamea este de mineralele care ne lipsesc”

”Aceste pofte, foamea, este mai mult o foame de nutrienti, nu de calorii. Atunci când avem o foame deosebită, și totuși avem pe noi niște grăsime, kilograme în plus, noi avem deja calorii.

Deci noi nu avem nevoie de calorii, de energie, ci foamea este de mineralele care ne lipsesc, necesare enzimelor, acelor lucrători ai celulelor noastre responsabili ca acest corp să funcționeze bine. Și atunci mineralele ne lipsesc, enzimele nu funcționează bine, corpul primește aceste semnale, și noi mâncăm.

Dar ce mâncam? Bineînțeles că o alimentație săracă în minerale, mai ales acum cu agricultura intensivă solurile sunt secătuite, ierbicidate… Planta ca să extragă din sol minerale are nevoie de microbiomul solului. Dar dacă noi i-am dat deja cu toate pesticidele, planta este săracă, chiar dacă solul ar fi avut.

Și ceea ce conține solul contează, dar și viețuitoarele din acel sol, fungi, bacterii, toate aceste microorganisme, ele sunt dezechilibrate în solurile utilizate intensiv”, a mai spus doctor Cezar.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel