Sari la conținut

Dr. Leventer: ”O aluniță care apare după vârsta de 30 de ani este suspectă”

Mulți români preferă să meargă în concediu în septembrie, iar în topul destinațiilor favorite rămân plajele din Bulgaria, Grecia sau Turcia. Chiar dacă soarele e mai blând, ultravioletele nu iartă pielea și alunițele.

“Expunerea la ultraviolete este considerată, în prezent, principala cauză de evoluție de la o leziune precanceroasă la una canceroasă. Desigur, intervin și alți factori ca de exemplu culoarea pielii, genetica. Alunițele stabile, asemănătoare unele cu altele, uniform colorate, apărute treptat în perioada copilăriei și adolescenței sunt, de obicei, benigne. O aluniță care apare după vârsta de 30 de ani este deja suspectă”, avertizează medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Însă tot specialistul spune că nu orice leziune de pe piele este periculoasă. Chiar și așa, persoanele care adoră plaja trebuie să-și citească periodic pielea și să semnaleze dermatologului orice problemă.

“După un sezon estival, se poate observa modificarea aspectului unei alunițe (creșterea în suprafață sau în volum, schimbarea culorii) sau o ulcerație persistentă la nivelul buzei inferioare (semn de alarmă pentru carcinomul spinocelular). Sau apar pete rozii aspre acoperite cu cojițe aderente care se refac mai ales pe scalp, marginea urechilor. Acestea sunt semnele de alarmă”, afirmă coordonatoarea “Dr Leventer Centre”, care diagnostichează frecvent cancere de piele apărute după expuneri repetate la soare.

În România, carcinomul nu este atât de cunoscut precum melanomul. Însă spre deosebire de acesta, carcinomul are șanse mai mari de vindecare dacă este depistat și tratat la timp.

“Terapia corectă a carcinomului cutanat este chirurgicală. Pentru tumorile corporale, excizia cu o margine de siguranță de 5 mm este o soluție la îndemână în orice serviciu de specialitate. Pentru tumorile care se dezvoltă la nivelul feței, scalpului, unde nu se poate tăia dupa indicații statistice se recomandă microchirurgia Mohs cea care permite verificarea integrală a tumorii în timpul operației. În felul acesta se economisește pielea sănătoasă, se îndepărtează integral tumora și se poate garanta vindecarea fără recidivă. În situația tumorilor avansate care nu pot fi eradicate chirurgical sunt și alte tratamente ca radioterapia, chimioterapia. Tratamentul este efectuat în anestezie locală, nu necesită internare, deci este ușor de efectuat și de suportat”, recomandă expertul în chirurgie Mohs, Mihaela Leventer.

Tratamentul corect al carcinomului nu trebuie amânat pentru că boala poate mutila atunci când apare la nivelul feței. De altfel, orice persoană trecută de 30 de ani ar trebui să meargă anual la dermatolog. Doar așa pot fi evitate situațiile grave.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel