Sari la conținut

Dr. Mihaela Bilic: ”Aceasta este băutura care deblochează slăbitul! Stimulează metabolismul și inhibă pofta de mâncare”

Dr. Mihaela Bilic a dezvăluit ce băutură delicioasă ajută la slăbit, accelerează tranzitul intestinal și crește capacitatea la efort. E vorba de cafea, o băutură aromată cu care majoritatea dintre noi ne începem ziua, fără să știm câte beneficii ne aduce. 

Iată ce ne spune nutriționistul Mihaela Bilic despre cafea și siluetă.

Cafeaua ajută la slăbit și nu doar printr-un singur mecanism, ci prin mai multe. Se cunoaște efectul tonic, stimulant al cofeinei asupra sistemului nervos. Este adevărat, cafeaua ne trezește. Și nu doar pe noi, ci și pe tubul digestiv- mai exact musculatura netedă din pereții intestinului este contractată, fapt care duce la mișcări peristaltice, de progresie a conținutului digestiv. Deci nu încape îndoială, cafeaua stimulează digestia, accelerează tranzitul intestinal și previne constipația.

Cafeaua stimulează metabolismul și inhibă pofta de mâncare

Tot cafeaua stimulează metabolismul, adică mai exact intensifică conversia grăsimii de rezervă în glucoză necesară mișcării, crește rezistența la efort și capacitatea de contracție a mușchilor. Nu întâmplător cofeina a fost pusă pe lista substanțelor cu efect de doping la sportivi. Ea, cofeina, consumată cu 20-30 min înainte de efortul fizic crește performanța sportivă și mobilizează depozitele de grăsime. Deci ajută la slăbit!

Și nu în cele din urmă cafeaua inhibă apetitul, te ajută să mai uiți un pic de senzația de foame. Orice substanță cu efect de stimulare a sistemului nervos (excitanți psihici) produce ca și contra-efect o inhibare a centrului foamei. Când ești agitat, când nivelul adrenalinei sau dopaminei e crescut, celelalte senzații sunt blocate, inclusiv foamea. Iar ca secret suplimentar, cafeaua băută cu lapte rămâne mult timp în stomac și ține de foame 2-3ore, precum o porție de ciorbă.

Poți bea până la 5 cești de cafea pe zi

Câte cafele putem consuma zilnic, fără niciun risc pentru sănătate? În cărțile de medicină se spune că maximum 5 cești. Eu vă confirm că fie și doar 3 cești/zi fac diferența: se deblochează slăbitul și uitați și de foame. Doar să nu-i deranjați pe cei din jur, pentru că veți avea și o putere de muncă mai mare”, conchide medicul pe pagina sa de Facebook.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel