Sari la conținut

Dr. Mihai Craiu, despre miocardita asociată imunizării. Care este riscul de a dezvolta afecțiunea?

Infarctul miocardic
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Infarctul miocardic nu are simptome

Din cuprinsul articolului

Miocardita este o afecțiune caracterizată de inflamația mușchiului inimii, numit miocard. Deși aceasta poate avea multiple cauze, specialiștii au constatat că inflamația ar putea fi declanșată și de administrarea vaccinurilor anti-COVID, mai ales în rândul tinerilor. 

Mihai Craiu, medic pediatru, risipește temerile părinților în legătură cu riscul copiilor de a dezvolta miocardită după vaccin. Deși acest lucru nu este imposibil, cazurile sunt foarte rare și nu a fost raportat niciun deces.

De asemenea, medicul susține că există un risc mai mare de a dezvolta miocardită de la boala în sine, cu o probabilitate de 10 ori mai mare.

Miocardita după vaccin, un risc real?

„Miocardita a fost observată și raportată mai întâi în țara care a vaccinat cei mai mulți adulți tineri – Israel. Acum avem date populaționale foarte mari, care ne spun că, în principiu, avem între 6 și 16 de cazuri de miocardită la 100.000 de doze (de vaccin – n.r.).

Bun, cifrele sunt ca niște cifre. Dar ele trebuie luate în context.

Miocardita pe care o produce boala, în cadrul sindromului inflamator multisistemic: aici, dintr-o mie de infectați, un copil poate să facă sindrom inflamator multisistemic.

Deci probabilitatea de a face ceva rău de la vaccin este de zece ori mai mică decât de la boală. Iar de la boală nu e ușoară și nu trece în câteva zile.

Toți pacienții cu miocardită postvaccinală – unii dintre ei nu au ajuns la spital -, dar cei care ajuns la spital, cel puțin copii sub 18 ani, nu a murit niciunul.

Pe când de sindrom inflamator multisistemic, în Statele Unite, din 4.700 și ceva de copii, din păcarte au fost peste 40 de decese. Nu e același pericol.

E ca și cum ne-am asuma niște riscuri enorme spunând că tot acolo ajungem. Da, dar una este să fie de zece ori mai frecvent”, a declarat dr. Mihai Craiu la Digi24.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel