Sari la conținut

Dr. Pautov, anunț pentru persoanele trecute de 40 de ani: Este esențial ca să rămâi sănătos

Dr. Mihail Pautov
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Pautov, despre consumul de pâine

Dr. Pautov, anunț pentru persoanele trecute de 40 de ani: Este esențial ca să rămâi sănătos

După împlinirea vârstei de 40 de ani, oamenii sunt nevoiți să adopte anumite obiceiuri ca să rămână sănătoși și să aibă o stare de bine generală. Dr. Mihail Pautov a făcut trei recomandări pentru menținerea sănătății după vârsta de 40 de ani.

Potrivit medicului, după vârsta de 40 de ani, corpul nu mai sintetizează la fel de multe proteine, iar mușchii încep să scadă în greutate și în forță, în timp ce creierul nu mai este capabil să genereze la fel de mult somn REM.

Trei lucruri pe care trebuie să le incluzi în rutina zilnică

Primul pas esențial sunt exercițiile fizice, mai ales antrenamente de forță. Mușchii încep să piardă din greutate și forță odată cu înaintarea în vârstă, astfel că, exercițiile de forță sunt cruciale pentru menținerea masei musculare.

„Este esențial să le faci ca să rămâi sănătos. În primul rând trebuie ca după 40 de ani să faci exerciții fizice de tipul sală de forță pentru că mușchii tăi încep să scadă în greutate și în forță, corpul tău începe să lase funcțiile sale esențiale și să se ducă într-un fel de decădere. Poți face lucruri în plus ca să-ți menții acei parametrii sau să-i îmbunătățești.

Deci primul lucru cu care trebuie să începi este să faci exerciții cu masa ta musculară, pentru că mușchii sunt un adevărat țesut al sănătății. Sănătatea ta este în mușchii tăi, de la imunitate până la neurotransmițători care te fac să te simți bine”, a spus medicul Mihail Pautov pe rețelele sociale.

lipsa somnului
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Al doilea aspect, extrem de important, este îmbunătățirea calității somnului. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, creierul tău nu mai produce la fel de mult somn REM, esențial pentru regenerarea organismului.

„Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți îmbunătățești somnul. Este dovedit științific că odată cu trecerea anilor creierul tău nu mai este capabil să genereze la fel de mult somn REM, iar somnul rem este un somn vindecător, iar creierul tău începe să facă mai puțin somn rem.

Asta înseamnă că dacă până acum ai dormit bine și acum cu vârsta îți dai seama că nu prea mai dormi bine, asta înseamnă că trebuie să intervii în rutina ta zilnică. Avem materiale despre somn, dar ce trebuie să faci este să te asiguri că seara te calmezi, poate începi să citești, poate deschizi geamul și faci o temperatură mai joasă în cameră sau poate nu mai consumi alcool seara și bei cafea doar dimineața astfel încât somnul tău să fie îmbunătățit”, a precizat medicul Mihail Pautov, într-un videoclip postat pe Facebook.

Iar al treilea lucru pe care trebuie să-l îmbunătățești cu vârsta este aportul de proteine, afirmă medicul specialist.

„Al treilea lucru pe care trebuie să-l îmbunătățești cu vârsta este aportul de proteine, pentru că odată cu vârsta corpul tău nu mai sintetizează la fel de multe proteine și nu mai poate digera din alimentație la fel de multe proteine și astfel începe să scadă din masa musculară.

Asta înseamnă că la fiecare masă trebuie să ai surse bogate în proteine, adică lactate, ouă, carne, pește, leguminoase sau multe alte variante de alimente care au proteine, chiar și shake proteic”, a mai adăugat medicul Mihail Pautov pe rețelele sociale.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel