Speranța de viață activă la persoanele vârsnice necesită o mai bună înțelegere pentru a putea prelungi durata acesteia. Pe măsură ce îmbătrânesc, o parte a vârstnicilor nu mai reușesc să se spele, să se îmbrace, să se plimbe și să facă singuri treburile casnice. Nu se cunosc prea multe despre cauzele deficienței în acest interval de vârstă. Un studiu Yale publicat în JAMA Network Open a
explorat diferențele în ceea ce privește speranța de viață activă și afectată în rândul persoanelor în vârstă.
Speranța de viață activă este numărul estimat de ani pe care o persoană îi va trăi fără afectare, în timp ce speranța de viață afectată este numărul de ani în care va avea nevoie de ajutor pentru îndeplinirea sarcinilor zilnice. Speranța de viață activă adunată cu cea afectată sunt egale cu speranța de viață totală.
„Vârsta, afectarea cognitivă și fragilitatea fizică pot face persoanele în vârstă mai vulnerabile, dar acești factori nu conduc direct la invaliditate”, spune autorul principal al studiului, Thomas Gill, MD, Humana Foundation Professor of Medicine (Geriatrie) la Yale School of Medicine (YSM), profesor de epidemiologie (boli cronice) la Yale School of Public Health.
„În acest studiu, am căutat să ne bazăm pe munca noastră anterioară care arată că a avea o boală sau o leziune care duce la spitalizare are un efect dăunător mai pronunțat asupra funcției persoanelor în vârstă decât a avea vârsta de 85 de ani, spre deosebire de 75”.
Cercetătorii au analizat datele de la Yale Precipitating Events Project, un studiu longitudinal unic al adulților în vârstă care trăiesc în comunitate, care include evaluări lunare ale stării funcționale și constatarea amănunțită a bolilor și leziunilor intervenite timp de peste 23 de ani.
Potrivit studiului, speranța de viață activă a scăzut pe măsură ce numărul de spitalizări pentru boli grave, intervenții chirurgicale majore neeligibile și alte motive a crescut în rândul celor 754 de persoane inițial fără handicap în vârstă de 70 de ani și peste, dar nu pentru intervenții chirurgicale majore elective.
„Menținerea funcției independente este un rezultat foarte apreciat în rândul adulților în vârstă”, spune YSM profesor asistent de medicină (pulmonară, îngrijire critică și medicina
somnului) Lauren Ferrante, MD, MHS, coautor al cercetării. „Această cercetare aruncă lumină asupra evenimentelor de sănătate, cum ar fi boala critică, care sunt cele mai consecvente pentru speranța de viață activă și invalidă, ceea ce poate ajuta clinicienii să direcționeze intervențiile de restaurare după externarea din spital”.
Cercetătorii au constatat că bolile și leziunile majore reduc speranța de viață activă pentru persoanele de peste 70 de ani. Gill spune că există mai multe strategii pentru a preveni invaliditatea.
„De exemplu, multe dintre aceste spitalizări pot fi prevenite”, adaugă. „Persoanele în vârstă se pot vaccina împotriva gripei și a altor infecții, pot gestiona afecțiunile cronice prin medicamente și pot lua măsuri pentru a preveni căderile”.
Gill adaugă că minimizarea delirului și mutarea persoanelor în vârstă ajută la scurtarea șederii în spital.
„Persoanele în vârstă nu doresc să își petreacă o mare parte din viața rămasă cu dizabilități”, adaugă Gill. „Din fericire, există numeroase oportunități de a interveni la nivel individual și la nivel de sistem pentru a ajuta aceste persoane să-și mențină independența funcțională.”
