Sari la conținut

Drogul consumat de tinerii din ziua de astăzi. Medic: „Vin cu mâinile şi picioarele ciuruite, se injectează de 8 -10 ori pe zi”.

droguri
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Dependenta de droguri

Medicii lansează un avertisment fără precedent: consumul de droguri în rândul tinerilor a atis un nivel extrem de ridicat.

Potrivit Dr. Teodora Ciolompea, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian” din Capitală, consumul de droguri s-a intensificat cu precădere în perioada festivalurilor.

Medicul afirmă că tinerii au ajuns să se injecteze chiar de mai multe ori pe zi. „Vin cu mâinile şi picioarele ciuruite, este ceva îngrozitor”, spune medicul.

„S-au înmulţit astfel de cazuri după aceste festivaluri la care se duc, sunt în număr mare şi asociază, din nefericire, distracţia cu nevoia de a consuma ceva.

Etnobotanicele, noi le spunem substanţe noi psihoactive, SNP-uri, nu se cunoaşte exact natura lor, se ştie că sunt substanţe de sinteză chimică tip amfetamine, stimulente, şi gravitatea lor este că dau o nevoie acută de a se tot injecta, deci dacă un heroinoman se injectează de două ori pe zi, aceştia care folosesc SNP-uri se injectează de câte 8, 10 ori pe zi.

”Vin la spital cu mâinile şi picioarele ciuruite, nu mai pot, se duc la chirurgie plastică, este ceva îngrozitor”

„Vin la spital cu mâinile şi picioarele ciuruite, nu mai pot, se duc la chirurgie plastică, este ceva îngrozitor. Ei încep şi la vârste mai mici, numai că aici este un spital în care se internează de la 18 ani în sus.

Deci sunt 18-40, sunt mai mulţi cei care pe primăvară au început cu heroina.

De obicei sunt tineri, cei care vin cu cannabis-ul, începând de la 18 ani până pe la 26. Am avut 5 cazuri care au necesitat internare, dar mulţi rămân la noi în tratament ambulator.

Adică vin, sunt consultaţi de medicul psihiatru şi primesc tratament la domiciliu. Internarea este pentru cazurile foarte grave”, a precizat medicul pentru news.ro.

Probleme cardio-vasculare şi tulburări psihotice

„Avem solicitări de la pacienţi tineri care au utilizat cannabis, nu ştim exact dacă este plantă, din ceea ce se ştie sunt fragmente de plante stropite cu canabinoizi sintetici, care sunt foarte puternici faţă de ceea ce se conţine normal în plantă, au o afinitate pentru creier şi se fixează de 1000 de ori mai puternic.

De aceea foarte rapid au mari probleme cardio-vasculare şi tulburări psihotice, adică ajung să ameninţe, stau liniştiţi la masă, ne spuneau părinţii, vorbeau normal şi la un moment dat începe o stare din aceasta delirantă, care este specifică, este descrisă şi în alte ţări, în Germania, în Anglia, această simptomatologie cauzată de utilizarea de aşa-zis cannabis”, a declarat medicul.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel