Categories: Stil de viaţă

Câte minute e normal să dureze contactul intim. Ce-i prea mult strică, spun specialiștii

Din cuprinsul articolului

Durata normală contact intim. Deși mulți sunt de părere că un act intim reușit trebuie să dureze toată noaptea, specialiștii sunt de altă părere.

Durata ideală a unui contact intim reuşit este între 3 şi 13 minute, este concluzia cercetătorilor americani de la „Society for S Therapy and Research”, care au realizat un studiu pe un eşantion de 1.752 de cupluri. Astfel, durata medie este undeva la mijloc, adică în jur de şapte minute. Subiecţii chestionaţi aveau vârste între 20 şi 45 de ani. Medicii români sunt de acord cu aceste statistici, dar spun că trebuie modelate de la cuplu la cuplu.

„Un timp record de 1-2 minute este mult prea scurt pentru un act intim satisfăcător. În acest caz este vorba despre ejaculare precoce. Pe de altă parte, dacă o partidă depăşeşte 13 minute, atunci devine prea lungă”, atrage atenţia dr. Dan Pereţianu, endocrinolog.

Durata normală contact intim

Cercetările au arătat că femeile au nevoie de aproximativ şapte minute pentru a atinge plăcerea maximă. Astfel, majoritatea femeilor au interpretat acest lucru greşit: dacă nu au atins punctul culminant în şapte minute, atunci este ceva în neregulă cu ele.

Mai mult, bărbaţii au înţeles că dacă „împing” actul intim dincolo de cele şapte minute, şansele ca partenerele lor să ajungă la plăcerea maximă sunt cu atât mai mari.

Niciuna din aceste interpretări nu este corectă, atrage atenţia dr. Barbara Keesling, autoarea cărţii „Plăcerea intimă”. Dacă unele femei pot avea climax în scurt timp de la penetrare, altele vor avea mult după ce trec cele şapte minute. Altele nu vor avea avea  deloc, indiferent de durata actului intim.

„Dacă după 10-12 minute nu au au atins plăcerea maximă, e clar că nu vor mai face-o”, adaugă specialistul Pereţianu.

Totul depinde de anatomia proprie, de libidou, de tensiunea şi frustrările acumulate.

Recent Posts

Alina Bădic, horoscop 26 mai – 1 iunie : Mare forță grație lui Mercur

Alina Bădic, horoscop 26 mai – 1 iunie. În emisiunea „360 de grade”, Alina Bădic…

3 minute ago

Doar 5 zile cu această dietă: Curăță organismul de toxinele și slăbești

Doar 5 zile cu această dietă: Curăță organismul de toxinele și slăbești! Dacă dorești să…

34 de minute ago

Remedii care vindecă balonarea: 5 ierburi pentru ameliorarea gazelor din stomac

Remedii care vindecă balonarea. Plantele sunt  bune pentru ameliorarea gazelor din stomac. Iată primele cinci…

o oră ago

Tora Vasilescu vorbește despre marea ei suferință: Nu există leac

Tora Vasilescu vorbește despre marea ei suferință! Tora Vasilescu, marea actriță a teatrului românesc, a…

2 ore ago

Grupa de sânge care îmbătrânește cel mai lent

Dintre toate grupele de sânge, una este considerată cea care care îmbătrânește cel mai lent.…

2 ore ago

Cum poate fi amânată menopauza precoce. Fenomenul poate avea efecte devastatoare

Apariţia menopauzei precoce la femei este un fenomen tot mai des întâlnit. Medicii spun că…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boli cardiovasculare