Sari la conținut

Tot ce trebuie să știm despre ecografie și cum ne pregătim pentru ea

Ecografia sau ultrasonografia reprezintă o metodă imagistică de examinare ce utilizează drept vector al informației medicale, ultrasunetele reflectate în corpul omenesc.

Ecografia este prima explorare imagistică indicată în sindromul dureros de hipocondru drept și de fosă iliacă dreaptă și reprezintă cea mai sensibilă și specifică metodă prin care identificăm leziuni de organe: ficat, pancreas, colecistul cu pietre (fierea), apendicele inflamat, chisturile ovariene, lichidul intraperitoneal începând cu o cantitate minimă.

Am stat de vorbă cu doamna doctor Marina Dumitraș, medic primar chirurg independent, competență de ultrasonografie, doctor în medicină, cu supraspecializare în flebologie și scleroterapie, pentru a afla cei mai importanți pași pe care trebuie să îi facem înainte de a ne pregăti de o ecografie.

Cea mai specifică și sensibilă ecografie abdominală totală este cea realizată a jeun, adică pe nemâncate.

Pacienților le recomandăm să aibă o pregătire cu cel puțin 12 ore înainte de ecografie:

să nu mănânce de seară (post alimentar de 12 ore), să aibă scaun chiar stimulat cu laxative, să administreze un absorbant de gaze și să bea o cantitate de apă de cel puțin 70 ml- 1000 ml, să nu urineze înainte de această procedură.

În timpul acestei proceduri, pacientul este rugat să tragă aer în piept și să-l dea afară după câteva secunde, de mai multe ori, pentru a putea vizualiza organele intraabdominale (manevra Valsava).

În momentul în care doctorul ecografist nu poate vizualiza anumite organe, îi poate recomandă pacientului schimbarea poziției de examinare în repetate rânduri.

Ecografia nu este recomandată pentru a vizualiza stomacul, intestinul subțire și gros.

În aceste cazuri, sunt indicate endoscopia digestivă superioară și inferioară.

Ecografia abdominală totală este neiradiantă, repetabilă ori de câte ori avem nevoie, poate fi efectuată și în cazul copiilor și gravidelor, fără cel mai mic risc.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel