Sari la conținut

Efectele nebănuite ale testosteronului la femei

Femeile cu un nivel ridicat de testosteron sunt capabile să alerge o perioadă semnificativ mai mare şi au mai multă masă musculară, conform unui studiu citat miercuri de Press Association.

Studiul recent publicat în British Journal of Sports Medicine a fost determinat, potrivit specialiştilor de la Karolinska Institute din Suedia, de faptul că există surprinzător de puţine dovezi privind efectele testosteronului asupra femeilor.

Cercetătorii au analizat 48 de femei sănătoase, active din punct de vedere fizic, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi împărţite în mod aleatoriu în două grupuri. Timp de zece săptămâni, participantelor dintr-un grup le-au fost aplicate zilnic 10 mg de cremă cu testosteron, în timp ce celorlalte femei li s-a aplicat o cremă placebo.

Nivelurile hormonale, greutatea şi masa musculară ale participantelor au fost evaluate la începutul studiului şi după zece săptămâni.

Rezultatele au dovedit că femeile din grupul care a primit testosteron au putut alerga pe banda de alergare perioade mai lungi de timp până la atingerea punctului de epuizare – în medie, cu 21,17 secunde mai mult – în comparaţie cu cele din al doilea grup.

Femeile din grupul care a beneficiat de testosteron a prezentat de asemenea o creştere a nivelurilor acestui hormon, de la 0,9 nmol/l la 4,3 nmol/l.

Testosteronul a condus de asemenea la creşterea masei musculare, cu toate că greutatea corporală nu s-a modificat, potrivit rezultatelor. Diferenţa de masă musculară după cele zece săptămâni a fost de 923 de grame în cazul grupului care a primit testosteron faţă de 135 de grame pentru grupul placebo.

Nu au fost consemnate diferenţe între cele două grupuri la alte teste, precum pedalarea pe bicicleta statică sau săriturile din genuflexiune.

”Studiul susţine un efect cauzal al testosteronului în creşterea timpului de alergare aerobică, precum şi a masei musculare la femeile tinere, active”, au concluzionat autorii.

Cercetătorii au precizat că această creştere medie, de 4,3 nmol/l, a nivelurilor de testosteron constatată în cazul femeilor cărora li s-a administrat cremă cu testosteron se situează sub media observată în cazul bărbaţilor.

Cu toate acestea, testosteronul a sporit în mod semnificativ perioada de timp în care femeile puteau alerga până la atingerea punctului de epuizare, au subliniat oamenii de ştiinţă.

”Rezultatele noastre sunt, prin urmare, de o importanţă deosebită pentru dezbaterea actuală privind corectitudinea deciziei de a permite sportivelor cu niveluri ridicate de testosteron natural să concureze în categoria destinată femeilor fără reducerea concentraţiei hormonale până la nivelul obişnuit în cazul femeilor”, au indicat autorii studiului, potrivit Agerpres.

Noua cercetare vine în contextul în care Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism (IAAF) a dispus luni că femeile trans trebuie să îşi reducă nivelurile de testosteron pentru a putea concura la competiţiile dedicate sportivelor în urma îngrijorărilor formulate cu privire la faptul că nivelurile ridicate de testosteron conferă un avantaj incorect faţă de celelalte concurente.

Potrivit IAAF, atletele trebuie să îşi menţină nivelurile de testosteron natural sub 5 nanomoli pe litru (nmol/l) de sânge pentru a putea concura în competiţiile feminine.

Noul regulament este similar cu cel aplicat în cazul atletelor cu tulburări de dezvoltare sexuală (DSD), printre acestea numărându-se atleta sud-africană Caster Semenya.

Semenya, care beneficiază în mod natural de o concentraţie ridicată de testosteron din cauza hiperandrogeniei de care suferă, critică regulamentul IAAF potrivit căruia ea şi alte atlete cu DSD trebuie să îşi administreze medicamente pentru reducerea concentraţiei de testosteron pentru a concura în cursele între 400 de metri şi o milă sau să opteze pentru alte distanţe.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: