Sari la conținut

Efectul neașteptat al deodorantului. Detaliul care nu apare pe etichetă, scos la iveală de un medic german

Folosirea unui antiperspirant pentru a opri transpiraţia de la axile poate cauza o abundenţă de transpiraţie în altă parte a corpului, susţine un medic german citat de agenţia DPA.

Este vorba despre o transpiraţie compensatorie, după aplicarea antiperspirantelor care au o concentraţie mare de compuşi de aluminiu, cum ar fi clorura de aluminiu, care blochează canalele sudoripare, a declarat dr. Maja Hofmann de la Departamentul de Dermatologie, Venerologie şi Alergologie al spitalului Charite din Berlin. „Transpiraţia are rolul de a reglementa temperatura corpului şi, dacă este cazul, va găsi alte debuşee”, a explicat experta germană.

Ea a mai spus că persoanele care utilizează deodorante obişnuite nu trebuie să îşi facă griji în legătură cu transpiraţia compensatorie, deoarece cele mai multe deodorante conţin nu mai mult decât trei până la cinci procente de clorură de aluminiu, cantitate suficient de mică pentru a nu produce niciun rău organismului, mai notează agenţia DPA.

De peste un deceniu există o preocupare în mediile online cu privire la influenţa antiperspirantelor asupra riscului de cancer de sân. Conform site-ului cancer.org, pe social media a avut loc o intensă dezbatere cu privire la faptul că substanţele cauzatoare de cancer din antiperspirante sunt absorbite şi depozitate în ganglionii limfatici de la axile, care nu sunt în măsura să scape de ele prin transpiraţie, deoarece antiperspirantul le ţine blocate în organism. Aceasta ar determina o concentraţie ridicată de toxine, ceea ce ar duce la formarea de celule mutante care pot produce cancer.

Aceeaşi sursă mai remarcă faptul că în dezbaterile din mediile online se invocă drept argument constatarea că cele mai multe cancere de sân se dezvoltă în partea exterioară de sus a sânului, zona cea mai apropiată de ganglionii limfatici expuşi la antiperspirante.

Site-ul mai notează că internauţii susţin că bărbaţii prezintă un risc mai mic de cancer la sân, deoarece aceştia nu obişnuiesc să-şi radă axilele, iar părul de la subsuoară păstrează substanţele chimice din antiperspirante, acestea nemaifiind absorbite de organism.

„Toate aceste afirmaţii sunt în mare măsură false”, afirmă site-ul cancer.org, care subliniază că „nu există studii epidemiologice convingătoare în literatura medicală care să lege riscul de cancer de sân de utilizarea antiperspirantelor şi că sunt disponibile foarte puţine dovezi ştiinţifice pentru a susţine această afirmaţie”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel