luni, martie 9, 2026
6 C
București

Elev de 8 ani legat de scaun cu bandă scotch de către învățătoare

Din cuprinsul articolului

Caz revoltător la o școală din Bistrița. Un elev de 8 ani ar fi fost legat de scaun cu bandă scotch pentru a nu se mai ridica în picioare. Băiețelul suferă și de tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), potrivit mamei lui. 

„Vineri am dus băiețelul la școală, iar la 12:00 am mers după el și l-am așteptat la poartă. Avea urechile roșii și umflate și mi-a spus că l-a tras de urechi învățătoarea. Am mers să vorbesc cu învățătoarea și mi-a spus că s-a enervat după ce băiețelul a aruncat cu o bucățică de plastilină după o colegă. Acasă mi-a spus că l-a legat cu bandă scotch de scaun, pentru că se tot ridica în picioare”, a povestit mama pentru Bistrițeanul.ro.

Citeste si…

Elev legat de scaun cu scotch

Copilul învață în clasa a II-a, la Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Potrivit mamei copilului, băiețelul ar fi fost tras și de urechi în aceeași zi. Femeia susține că învățătoarea a recunoscut în fața ei ce a făcut, nu însă și în fața directorului unității de învățământ.

Inspectoratul Școlar Județean a luat primele măsuri până la lămurirea situației. „Doamna va fi în concediu fără plată până se stabilește exact ce a fost acolo. O să vină un înlocuitor. E neplăcut pentru toată lumea, doamna nu o să mai fie la clasă”, spune inspectorul școlar general Cristian Nicula.

Citeste si…

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Coșmarurile pot anunța demența sau Parkinson cu 10 ani înainte

Visele intense sau coșmarurile neobișnuite ar putea fi mai...

Un singur mușchi activat în timp ce stai jos poate reduce vârful glicemiei cu 50%. Află CUM

Descoperire revoluționară: activarea unui singur mușchi în timp ce...

Un supliment popular ar putea accelera creșterea celulelor canceroase. Descoperirea cercetătorilor japonezi

Un compus promovat frecvent în suplimentele anti-îmbătrânire ar putea...

Credea că are o gripă persistentă, dar medicii au descoperit un cancer agresiv

O instructoare de Pilates din Statele Unite a crezut...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și