vineri, martie 27, 2026
7.5 C
București

Elvis Presley va fi adus la viaţă cu ajutorul inteligenţei artificiale în 2024

Fanii lui Elvis Presley, care nu şi-au văzut eroul în viaţă, vor putea să îl vadă pe regele rock’n’roll-ului pe scenă la sfârşitul acestui an, cu ajutorul realităţii virtuale.

„Elvis Evolution” va folosi inteligenţa artificială şi proiecţia holografică, realitatea augmentată şi teatrul live pentru a recrea evenimente din viaţa şi muzica lui Presley, a explicat compania de divertisment imersiv care dezvoltă spectacolul.

Cum a apărut ideea proiectului revoluţionar

„Va fi o celebrare a vieţii lui Elvis – omul, muzica şi moştenirea sa culturală”, a declarat fondatorul şi directorul executiv al Layered Reality, Andrew McGuinness, pentru Reuters, potrivit News.ro.

Citeste si…

Vizitatorii vor fi purtaţi într-o călătorie din Tupelo, Mississippi, unde Presley s-a născut în 1935, până în Memphis, Tennessee, unde se află Graceland, şi Las Vegas. „În punctul culminant al experienţei este o performanţă AI a lui Elvis”, a spus el.

sursa foto: wikimedia

Layered Reality a încheiat un acord cu Authentic Brands Group, proprietarul moştenirii lui Elvis Presley, pentru a dezvolta Elvis Evolution. Compania britanică a avut acces la mii de fotografii personale ale starului şi la ore întregi de înregistrări video de acasă pentru a crea noile spectacole folosind AI, a declarat McGuinness.

Citeste si…

Interesul global pentru cântăreţ, considerat cel mai bine vândut artist solo din toate timpurile, cu peste 500 de milioane de discuri vândute, este neschimbat la 46 de ani după ce a murit la vârsta de 42 de ani.

Filmul biografic al lui Baz Luhrmann „Elvis”, lansat în 2022, a creat o nouă generaţie de fani, în timp ce „Priscilla” (2023), de Sofia Coppola, a explorat relaţia complexă cu soţia sa.

McGuinness a declarat că Elvis Evolution se va adresa atât fanilor, cât şi celor curioşi să descopere mai multe despre cântăreţul melodiei „Can’t Help Falling in Love”. După Londra, „Elvis Evolution” va călători în oraşe precum Las Vegas, Tokyo şi Berlin, a adăugat el.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ministrul Muncii anunță: Pensiile trebuie obligatoriu indexate, iar taxa CASS va fi eliminată

Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis că situația pensiilor...

Semnal de alarmă: mierea poate provoca o boală de care nu ai auzit

Consumul de miere crește semnificativ în sezonul rece, fiind...

4 vitamine și minerale pe care NU trebuie să le combini niciodată cu cafeaua

Dacă îți începi dimineața cu suplimente alimentare și cafea,...

Sănătatea vrea să taie 23.000 de paturi din spitale. Care este explicația

Sănătatea vrea să taie 23.000 de paturi din spitale...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și