Sari la conținut

Este o sărbătoare la fel de importantă ca Paștele! Cum te pregătești de Înălțare și ce este absolut interzis pe 6 iunie

Înălțarea este o sărbătoare foarte importantă pentru creștini, deoarece înglobează esența întreagă a căutării noastre spirituale. Înălțarea în spirit este poate cea mai importantă misiune a unui om pe Pământ, pentru a putea continua în Cer lucrarea aici începută.

Ortodocșii prăznuiesc Înălțarea Domnului anul acesta pe 6 iunie, catolicii au celebrat pe 30 mai. Datele nu sunt fixe și diferă în funcție de data la care se sărbătorește Paștele.

Tradiția ne învață că în perioada de 40 de zile de la Paște la Înălțare, toți creștinii trebuie să se salute cu ”Hristos a înviat!”.

De la Înălțare, salutul se schimbă în ”Hristos s-a Înălțat!”. Întocmai ca la Paște, se înroșesc ouă, se mănâncă cozonac și se merge la biserică. Se spune că toți creștinii răposați în cele 40 de zile de la Paște la Înălțare ajung direct în Rai, indiferent de păcatele lor.

Spre deosebire de Paști, când ouale se înroșesc în Joia Mare, pentru Înălțarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii. Este ultima zi din an în care se mai vopsesc și se împart ouă roșii. Ouăle se duc la Biserică, iar la sfârșitul slujbei se dau de pomană săracilor.

În ziua Înălțării Domnului se dă de pomană pentru cei trecuți în neființă. Se împarte pâine caldă, pască, plăcinte, brânză, ceapa verde, dar și rachiu. Se spune că cerurile sunt deschise până în ziua de Înălțare, iar sufletele morților care au venit acasa în ziua de Paști se reîntorc din nou în Rai, iar bucatele date în această zi de pomană sunt merindele pe care morții le iau la întoarcerea în ceruri.

În ziua de Înălțare este bine să respecți cum se cuvine sărbătoarea și să te abții de la treburi casnice, nu spăla, nu coase, nu înjura, nu blestema, ci gânduri bune dăruiește! Ți se vor întoarce înzecit.

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă. O vorba din bătrâni spune că pentru a avea recolta bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălțare.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel