Sari la conținut

Este OFICIAL! A fost suspendată pentru DOPAJ. TAS a confirmat decizia în urmă cu puțin timp

Sursă foto: Getty Images

Din cuprinsul articolului

Atleta româncă Florentina Iușco nu va putea concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat joi, parțial, un apel al Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA) în urma unui test pozitiv al sportivei la o substanță interzisă, transmite Agerpres.

Iușco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime și triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic aflat pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiției în luna aprilie a anului trecut.

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a sancționat-o însă cu o mustrare și fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijența ei.

Sursă foto: Profimedia Images

Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iușco a eșuat în demonstrarea standardului necesar pentru a i se acorda statutul de „nevinovată sau neglijență semnificativă” și i-a impus o suspendare de doi ani, începând cu 1 februarie 2024.

Prin suspendarea Florentinei Iușco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegația României cu 106 sportivi, notează Capital.

Sportivii români calificaţi la JO 2024

Jocuri olimpice
Sursă foto: AFP

Atletism (13): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloş (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Daniela Stanciu (săritura în înălţime);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);

Canotaj (45 locuri cota): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);

Gimnastică artistică (6): echipa feminină (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda); Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (cat. 71 kg)

Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber);

Judo (1): Alex Creţ (cat. 90 kg);

Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);

Polo pe apă (13): echipa masculină (Marius Ţic, Eduard Drăguşin – portari, Francesco Iudean, Matei Luţescu, Tudor Fulea, Andrei Neamţu, Andrei Prioteasa, Andrei Ţepeluş, Nicolae Oanţă, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik);

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de câmp (4): Ana Bogdan (simplu feminin, dublu feminin), Jaqueline Cristian (simplu feminin, dublu feminin), Irina Begu (simplu feminin, dublu feminin), Monica Niculescu (dublu feminin);

Tenis de masă (5): echipa feminină (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu; Andreea Dragoman, rezervă), Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs, Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu şi Eduard Ionescu (simplu masculin);

Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie;

Triatlon (1): Felix Duchampt;

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel