Din cuprinsul articolului
Vitamina D pare să reducă riscul de a dezvolta hipertensiune arterială cu 16% la persoanele cu valori serice mari, comparativ cu cele cu valori scăzute, conform unei meta-analize a studiilor prospective.
La pacienții care iau deja medicație antihipertensivă, suplimentarea cu vitamina D nu produce însă o scădere semnificativă a tensiunii sistolice sau diastolice. Efectul este mai vizibil la pacienții cu deficit confirmat și la cei cu sindrom metabolic, iar mecanismul implică sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Ce arată meta-analizele despre relația dintre vitamina D și tensiune
O meta-analiză publicată în Frontiers in Nutrition, care a inclus 70 de studii epidemiologice (10 prospective, 59 transversale și unul caz-control) cu sute de mii de participanți, a arătat o reducere de 16% a riscului de hipertensiune la persoanele cu valori mari de 25-hidroxivitamină D, comparativ cu cele cu valori scăzute. Analiza doză-răspuns a indicat că fiecare creștere de 25 nmol/l a vitaminei D serice se asociază cu o reducere de 5% a riscului de hipertensiune, conform datelor publicate în 2022.
O analiză actualizată, publicată în 2020 în Preventing Chronic Disease, a inclus 11 studii de cohortă și 27 de trialuri randomizate. Relația doză-răspuns între vitamina D circulantă și riscul de hipertensiune a fost aproximativ în formă de L: riscul a crescut substanțial la valori sub 75 nmol/l. În trialurile randomizate, însă, suplimentarea nu a produs o reducere semnificativă a tensiunii sistolice sau diastolice în populația generală.
Diferența între datele observaționale și trialurile randomizate
Aceasta este una dintre paradoxurile majore ale cercetării despre vitamina D. Studiile observaționale arată în mod constant că persoanele cu valori scăzute au risc mai mare de hipertensiune. Trialurile randomizate, în schimb, nu reușesc să demonstreze că suplimentarea cu vitamina D scade tensiunea în populația generală. Explicația cea mai plauzibilă este că deficitul de vitamina D este un marker, nu o cauză directă, sau că efectul este vizibil doar la subgrupuri specifice de pacienți.
O sinteză publicată în 2025 în Cureus a evaluat 13 trialuri randomizate și a confirmat această imagine eterogenă. Vitamina D pare să influențeze tensiunea arterială prin sistemul renină-angiotensină-aldosteron, prin funcția endotelială și prin reducerea inflamației sistemice, dar amploarea efectului depinde de statusul vitaminei la includerea în studiu, de doza administrată și de durata suplimentării.
Efectul la pacienții cu prediabet și sindrom metabolic
Pacienții cu prediabet și sindrom metabolic par să fie subgrupul care răspunde cel mai consistent. O meta-analiză a 20 de studii pe pacienți cu diabet zaharat de tip 2, publicată și sintetizată de DCMedical, a evaluat efectul dozelor mai mari de 4.000 UI pe zi asupra glicemiei à jeun, hemoglobinei glicate, tensiunii arteriale, calciului seric și parathormonului. Suplimentarea a îmbunătățit semnificativ valorile 25(OH)D și a indicat beneficii asupra controlului glicemic și a tensiunii arteriale, deși amploarea efectului a variat între studii.
Pentru pacienții cu sindrom metabolic, mecanismul este probabil multifactorial. Vitamina D modulează expresia genei reninei prin legarea de receptorul VDR, ceea ce reduce activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Acest sistem este principalul reglator al tensiunii arteriale și ținta unora dintre cele mai folosite antihipertensive (inhibitori ECA, sartani).
Suplimentare combinată: vitamina D, calciu și magneziu
O meta-analiză publicată în martie 2025 în BMC Complementary Medicine and Therapies a evaluat efectul combinat al vitaminei D, calciului și magneziului ca terapie complementară pentru pacienții hipertensivi. Studiul a inclus 40 de cercetări, dintre care 24 au fost analizate cantitativ. Rezultatele sugerează că suplimentarea poate avea un rol adjuvant în controlul tensiunii sistolice și diastolice la pacienții cu deficit confirmat de aceste micronutriente, dar nu înlocuiește medicația antihipertensivă.
Magneziul și calciul sunt esențiale pentru contracția vasculară și pentru funcția mușchiului neted vascular. Deficitul lor combinat cu deficitul de vitamina D poate produce o disfuncție endotelială care contribuie la creșterea tensiunii. Corectarea acestor deficite prin alimentație sau suplimente poate ameliora controlul tensional, mai ales la persoanele cu sindrom metabolic, obezitate abdominală și rezistență la insulină.
Limitele suplimentării și ce trebuie să știi înainte
Datele actuale nu susțin recomandarea generală de a lua vitamina D pentru a scădea tensiunea arterială la persoanele fără deficit. Vitamina D nu înlocuiește medicația antihipertensivă, nici la pacienții cu hipertensiune ușoară. Recomandările europene actuale subliniază că schimbările de stil de viață (reducerea sării, scăderea ponderală, activitatea fizică, alimentația de tip mediteraneean) și medicația prescrisă de medic rămân pilonii principali ai tratamentului.
Un sub-studiu de siguranță al trialului D2d, publicat în 2022, a arătat că dozele zilnice de 4.000 UI au fost, în general, bine tolerate la pacienții cu prediabet, fără creșteri semnificative ale calciului seric. Cu toate acestea, monitorizarea periodică a calciului, a funcției renale și a tensiunii arteriale rămâne necesară la pacienții care primesc doze mari pe termen lung.
Cui îi este indicată suplimentarea
Pacienții care beneficiază cel mai clar de suplimentarea cu vitamina D sunt cei cu deficit confirmat (sub 20 ng/ml sau 50 nmol/l), persoanele care nu se expun la soare, vârstnicii, pacienții cu obezitate, persoanele cu pielea închisă la culoare și cele care iau medicamente care interferează cu metabolismul vitaminei D. Doza recomandată este de 800-2.000 UI pe zi pentru întreținere și până la 4.000 UI pe zi pentru corectarea deficitului, sub supraveghere medicală.
Pentru pacienții cu hipertensiune arterială deja diagnosticată, măsurarea 25(OH)D este utilă, dar suplimentarea trebuie privită ca un adjuvant, nu ca o alternativă la tratamentul standard. Decizia de a începe vitamina D ar trebui să țină cont de funcția renală, de eventualele interacțiuni medicamentoase (în special cu diureticele tiazidice) și de profilul individual de risc.
