Sari la conținut

Europol avertizează asupra situației jenante din cadrul Poliției Române: niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică și autoapărare

Poliția română
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Poliția română

Situație fără precedent în Poliția Română. După ce a fost anunțată cu surle și trâmbițe noua structură din cadrul IGPR, Direcția de Pregătire Profesională, a venit rândul inspectoratelor de poliție să nominalizeze „specialiști” pentru cele 4 segmente: conducere defensivă, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare și tactică polițienească.

Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, în urma probelor la care au fost supuși, probe care reprezentau viitorul activității lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de județe avem următoarele rezultate:

  • Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele. De precizat că ofițerul de la serviciul rutier Constanța a picat cu brio, iar ceilalți 3 agenți care dețineau atestat nici măcar nu au fost întrebați dacă vor să îndeplinească atribuțiile acestei funcții.
  • Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;
  • Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;
  • Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;

În continuare, cel mai probabil, posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs din sursă externă, cu toate că avem în sistem agenți de poliție care au rezultate de excepție obținute la nivelul unor competiții internaționale.

Sindicatul Europol anunţă că a transmis inspectoratelor de poliţie judeţene propuneri însoţite de CV-urile celor care ar putea îndeplini cu brio aceste funcţii şi anunţă că va face solicitare şi către IGPR, ca anterior scoaterii acestor posturi la încadrare directă, să se organizeze un concurs de TCO.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel