Sari la conținut

Evoluția pandemiei în România. Cum putem reveni la normalitate?

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Evoluția pandemiei în România depinde de eforturile colective de a opri răspândirea rapidă a coronavirusului. În acest sens, autoritățile subliniază importanța măsurilor, restricțiilor și vaccinării anti-COVID.

Vaccinarea este, susțin specialiștii, metoda cea mai rapidă și eficientă de a pune capăt pandemiei de coronavirus. Imunitatea colectivă este necesară pentru a proteja populația de efectele negative asociate cu virusul și, de asemenea, este pasul care ne oferă o șansă la normalitate.

Evoluția pandemiei în România și valul 3

Prof. Dr. Emanoil Ceaușu explică în exclusivitate pentru DC Medical care este soluția optimă de a reveni la normalitate.

„Primul lucru pe care îl vedem cu toții e că pandemia continuă. Al doilea lucru e că ne aflăm în al treilea val al pandemiei, val produs de o variantă virală, varianta britanică, mai contagioasă ca virusul inițial și care face ca numărul de îmbolnăviri să fie mai mare, contagiozitatea putându-se produce mult mai ușor. Și, atunci, măsurile care au fost luate de la începutul pandemiei până acum, toate legate de distanțare, de o interacțiune cât mai redusă, trebuie menținute.

Față de prima parte a pandemiei, mai avem un ajutor foarte mare în prezent: vaccinarea. Este o cursă: cu cât se vaccinează mai multe persoane, cu atât crește posibilitatea ca pandemia să scadă în intensitate și, la un moment dat, să o oprim. Măsurile personale și colective trebuie menținute, poate cu mai multă vigoare, ținând cont că al treilea val este în plină desfășurare. Până unde va ajunge ca intensitate, cât va dura în timp, rămâne de văzut. Ține foarte mult de noi și de comportamentul nostru.

Primele vaccinuri sunt bazate pe ARN Mesager, Pfizer și Moderna, vaccinuri care au o eficacitate foarte ridicată. Toate – și cele care au apărut ulterior – au o calitate extraordinară, în sensul că oferă o protecție foarte mare în ceea ce privește cazurile severe. Chiar dacă, după vaccinare, uneori, se mai poate produce o îmbolnăvire, e o formă ușoară, cel mult medie”, expică Prof. Dr. Emanoil Ceaușu.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel