Sari la conținut

EXCLUSIV. CNAS explică ce se întâmplă cu cardurile de sănătate care au expirat

Card de sanatate
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cardul de sănătate se emite din oficiu, fără a fi necesar vreun demers din partea persoanei asigurate. Larisa Mezinu, purtător de cuvânt al CNAS, a precizat în exclusivitate pentru Doctorul Zilei că asigurații pentru care nu  a fost emis cardul de sănătate beneficiază de servicii medicale în baza verificărilor efectuate de către furnizorii de servicii medicale pe portalul http://cnas.ro/verificare-asigurati/.

În situația în care cardul nu a fost încă emis, nu este necesară prezentarea unei adeverinţe de înlocuire a cardului național de sănătate pentru accesarea serviciilor medicale.

Documente necesare pentru eliberara cardului duplicat

Persoanele asigurate care au pierdut cardul de sănătate pot solicita casei de sănătate de care aparțin eliberarea unui card duplicat.

Cardul duplicat se eliberează în baza următoarelor documente:

•  Cerere tip (disponibilă la sediul casei de asigurări de sănătate sau pe pagina de internet a acesteia);

•  Copie a actului de identitate;

•  Dovada plății contravalorii cardului duplicat (12,97lei), care poate fi achitată la casieria casei de asigurări de sănătate în evidența căreia vă aflați sau în contul indicat pe site-ul CAS

Cererea va fi completată şi semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul/ împuternicitul legal al acestuia, la cerere fiind atașată copia actului de identitate al titularului (sau, după caz, şi a împuternicitului). Documentele necesare pentru eliberarea cardului duplicat pot fi transmise și prin poștă electronică către casa de asigurări de sănătate.

Pentru CASMB poate fi depusă la sediul instituției sau transmisă prin intermediul acestei platforme https://www.casmb.ro/atl_uploads_pf.php secțiunea 5.  Cerere de inlocuire a cardului pierdut/furat  .

Valabilitatea cardurilor se prelungeste automat, nu este necesară schimbarea cardului, asiguraţii păstrează şi utilizează în continuare cardul naţional de care beneficiază.

Informaţia este comunicată atât prin medicii de familie, dar si pe web site-urile caselor de asigurări de sănătate şi periodic pe reţelele de socializare pe care CNAS are un profil propriu, ex: https://www.facebook.com/photo/?fbid=538327545155546&set=a.180867947568176

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel