Din cuprinsul articolului
Ministerul Sănătății a transmis, în exclusivitate pentru Doctorul Zilei, situația actualizată privind implementarea Planului Național de Acțiune pentru Sănătate Mintală și reforma sistemului de protecție a pacienților vulnerabili, în contextul obligațiilor impuse României prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit datelor furnizate de Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, reforma este monitorizată la nivelul Cancelariei Prim-ministrului, printr-un comitet interministerial cu participarea reprezentanților din domeniul medical, social și juridic. Obiectivul: dezvoltarea serviciilor comunitare, reducerea supraaglomerării din spitale, modernizarea tratamentului în psihiatrie și creșterea protecției juridice a pacienților internați.
Planul vizează dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și protecție socială pentru perioada 2024-2029. Strategia urmărește extinderea serviciilor accesibile în proximitatea pacientului, creșterea numărului de specialiști, dezvoltarea programelor de recuperare, digitalizarea datelor medicale și clarificarea mecanismelor de intervenție în cazurile vulnerabile.
Dezvoltarea serviciilor comunitare: centre noi, echipe mobile, crize gestionate în UPU
Pentru prima dată, România investește sistematic în servicii comunitare, astfel încât pacienții cu tulburări psihice să primească sprijin fără a fi internați pe termen lung. Sunt prevăzute centre specializate, echipe mobile, programe pentru adicții, servicii de recuperare și terapii ocupaționale.
La nivel medical, sunt prevăzute:
- înființarea de centre de criză în Unitățile de Primiri Urgențe: 5 în 2024, ajungând la 19 în 2027
- Înființarea a 47 de echipe mobile comunitare în perioada 2024-2029
- 42 de echipe mobile suplimentare în cadrul Centrelor de Sănătate Mintală: 8 în 2025, 17 în 2026 și 17 în 2027
- Extinderea terapiilor ocupaționale, de la 10 unități în 2024 la 126 în 2027
Ministerul confirmă că pentru 47 dintre aceste echipe au fost identificate surse de finanțare, iar trei dintre cele 25 de spitale vizate pentru modernizarea ambulatoriilor au intrat deja în proces de reabilitare.
Reorganizarea Centrelor de Sănătate Mintală și prevenirea adicțiilor
Conform Ministerului:
- centrele de sănătate mintală au fost reorganizate prin Ordonanța de urgență nr. 147/2024;
- atribuțiile lor au fost extinse prin Ordinul nr. 1562/2025;
- Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog a fost consolidat cu suplimentarea personalului de la 10 la 30 de posturi.
- Reorganizarea și consolidarea CNSMLA este prevăzută în Trim. III 2024 – Trim. II 2025, cu operaționalizarea activității prin proceduri interne
Reforma include și integrarea socială a pacienților diagnosticați.
Planul prevede dezvoltarea Rețelei de Asistenți Personali Profesioniști (500 de angajați între 2026-2029, platformă de formare profesională și angajare asistată pentru 2.045 de persoane, precum și program „Start-up pentru persoane cu dizabilități” (45 de firme înființate și 135 locuri de muncă)
Ministerul confirmă că schema de minimis „Antreprenoriat pentru persoane cu dizabilități” a fost aprobată, iar platforma de formare profesională este în curs de finalizare.
Un pilon major al reformei este reducerea numărului de persoane instituționalizate în centre rezidențiale de mari dimensiuni.
Planul prevede reducerea numărului de persoane instituționalizate la 11.500 până în iunie 2026 și funcționarea a cel puțin 300 de servicii în comunitate până în 2027. Toate centrele rezidențiale trebuie să aibă maximum 50 de beneficiari până în Trim. IV 2024.
Modernizarea psihiatriei la nivel comunitar
În paralel cu serviciile sociale, sistemul medical își extinde infrastructura locală:
- 7 ambulatorii pentru adulți și 18 pentru copii;
- 4 Centre de Sănătate Mintală pentru adulți și 12 pentru copii în județele deficitare;
- 200 de centre comunitare integrate, reabilitate sau construite prin PNRR și certificate de Ministerul Sănătății în 2025[.
Digitalizarea și trasabilitatea pacienților
Un element nou îl reprezintă gestionarea datelor:
- înființarea unui Registru Național de Psihiatrie (Trim. II 2026);
- publicarea anuală a listei spitalelor autorizate pentru internări nevoluntare;
- actualizarea lunară a listei furnizorilor de servicii sociale;
- mecanism de trasabilitate a dosarului pacientului dezvoltat în 2027, cu pilotare în 5 unități medicale în 2026;
- crearea unei rețele de specialiști la nivelul fiecărui județ, până în Trim. I 2025
- platformă digitală interdisciplinară pentru informarea publicului, în Trim. I 2025[
Modificări legislative: internarea nevoluntară și garanții suplimentare
Componenta legală este una dintre cele mai sensibile.
Modificarea Legii 487/2002 a sănătății mintale urmărește clarificarea consimțământului informat, procedura internării nevoluntare inclusiv pentru minori, garanții suplimentare la prelungirea internării, asistență juridică și reguli pentru contenționare.
Ministerul confirmă și implementarea de cursuri pentru avocați din oficiu și procurori, precum și organizarea de sesiuni de formare privind măsurile de ocrotire pentru adulți.
O parte dintre măsurile asumate au fost deja implementate:
- modernizarea unor spitale de psihiatrie și spitale cu măsuri de siguranță;
- campanii de prevenire privind consumul de substanțe și adicții comportamentale;
- introducerea în Registrul Național de Evidență a Persoanelor a informațiilor despre desemnarea tutorelui legal;
- atragerea personalului medical în penitenciare.
Totuși, rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) continuă să semnaleze probleme sistemice.
Cea mai recentă vizită ad-hoc a CPT a avut loc între 30 septembrie și 11 octombrie 2024, vizând patru spitale de psihiatrie și spitale pentru măsuri de siguranță. Deficiențele raportate includ:
- condiții de cazare necorespunzătoare;
- supraaglomerare;
- lipsa personalului instruit în comunitate;
- acces insuficient la tratament;
- lipsa mecanismelor de protecție împotriva relelor tratamente.
Ministerul Sănătății precizează că, în perioada 2020–2025, au fost alocate fonduri în valoare de 18,452 milioane lei pentru dotări și lucrări în spitalele de psihiatrie din subordinea ministerului și a administrațiilor locale.
Reforma sănătății mintale este în desfășurare, iar unele măsuri au trecut de etapa legislativă și au intrat în implementare. Centre comunitare, platforme digitale, echipe mobile, centre de criză, modernizări de infrastructură și extinderea capacității instituționale indică o direcție de schimbare.
În același timp, rapoartele CPT arată că persistă probleme critice: supraaglomerare, lipsa personalului, acces redus la servicii reale și vulnerabilitate juridică a pacienților. România rămâne într-un proces de tranziție, în care rezultatele depind de continuitatea finanțării, de aplicarea măsurilor asumate și de capacitatea instituțiilor de a colabora.

