Sari la conținut

Experimente pentru redeschiderea cluburilor de noapte, privind transmiterea SARS-CoV-2

Petrecere întreruptă

De luni întregi, la nivel mondial, a fost limitată activitatea spațiilor destinate pentru cluburile de noapte și a petrecerilor. Deși câteva țări au permis funcționarea cu un număr minim de persoane, majoritatea statelor au ales să oprească activitatea acestora din motive de siguranță. 

Totuși, după un an de pandemie, anumite state au început să facă experimente privind redeschiderea cluburilor de noapte, precum și riscurile implicate.

Într-un club din Amsterdam s-au distrat în total 1.300 de tineri, împărțiți în grupuri, care au urmat diferite instrucțiuni. Din această experiență vor fi trase concluziile și cu privire la restricțiile care vor fi impuse la deschiderea localurilor de distracție, anunță Infostart, potrivit Rador.

Cum s-au desfășurat experimentele pentru redeschiderea cluburilor de noapte?

La Clubul Ziggo Dome din Amsterdam s-au distrat, sâmbăta trecută, pe muzica DJ-urilor, cinci grupuri formate din câte 250 de tineri, respectiv un grup de 50 de tineri. Mișcările celor prezenți și contactele lor cu alți participanți au fost înregistrate cu ajutorul aparatelor de urmărire, scrie The Guardin. Unele persoane au fost restricționate în mișcările lor pe ringul de dans, iar altele au fost rugate să poarte permanent mască de protecție, iar altele trebuiau să poarte mască numai atunci când erau în mișcare. Membrii unui grup au primit, de asemenea, băuturi cu substanțe fluorescente și li s-a cerut să strige și să cânte în timpul petrecerii pentru a observa cu ajutorul acestei substanțe ce cantitate de salivă poate fi eliberat în aer de petrecăreți.

Datele colectate în urma acestui studiu vor fi folosite de Guvern pentru strategia privind redeschiderea cluburilor, în viitor. Din primele observații a fost deja împărtășit publicului că cei care au fost rugați să poarte mască de protecție aceștia și-au scos masca sub efectul muzicii.

Experimentele vor facilita redeschiderea locațiilor

Tim Boersma, de la Fieldlab, organizația care efectuează cercetări pentru Guvern, și care a realizat și acest studiu, și-a exprimat încrederea că acest experiment va ajuta ca planul de redeschidere a unor locații să fie elaborat conform caracteristicilor acestora.

„În prezent sunt în vigoare dispoziții generale care permit prezența a o sută de oameni pe o suprafață, indiferent de dimensiunea acesteia, în cazul în care numărul infectărilor cu noul coronavirus scade sub un anumit nivel. Noi dorim soluții mai personalizate decât cele existente, cum ar fi, de exemplu, deschiderea Clubului Ziggo Dome la jumătate de capacitate”, a spus Tim Boersma.

Toată lumea a trebuit să vină cu un test negativ de coronavirus, făcut înainte cu 18 de ore. Doisprezece tineri au avut testul pozitiv, astfel că nu au putut participa la petrecere. După cinci zile participanții trebuie să repete testul. În cadrul cercetării finanțate de Guvern sunt organizate și alte evenimente în masă.

De exemplu, a fost organizată și o conferință cu participarea a 500 de persoane, o reprezentație de cabaret în fața a cinci sute de spectatori, un meci de fotbal în prezența a 1.200 de suporteri, dar planurile includ și două festivaluri și un concert pop. În Olanda de un an nu se pot organiza evenimente cu mai mult de o sută de persoane, barurile și restaurantele au fost închise de la jumătatea lunii octombrie, iar de șase săptămâni este impusă restricția de circulație pe timp de noapte, între orele 21:00 și 05:00.

Participanții cercetării au trebuit să respecte următoarele reguli:

Prima grupă a trebuit să poarte mască de protecție permanent. Putea să stea oriunde, dar nu mai mult de trei persoane pe o suprafață de un metru pătrat.

Al doilea grup trebuia să poarte mască tot timpul și trebuia să respecte o distanță de un metru și jumătate.

Al treiela grup trebuia, de asemenea, să poarte mască de protecție și dacă era în mișcare putea să se oprească numai în locurile indicate.

Al patrulea grup trebuia să poarte mască în timpul mișcării. Erau și scaune și locuri în picioare, iar în ringul de dans persoanele erau separate de scaune. Al șaselea grup numai trebuia să poarte mască de protecție, toată lumea putea să stea pe scaun sau în picioare, acolo unde vroia.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: