Sari la conținut

Experții avertizează. Nu cumpărați cireșe care au această etichetă! Conțin pesticide extrem de toxice

cireșele

În piețele din România au apărut cireșe de import, la un preț piperat. Specialiștii susțin că acestea ar putea fi extrem de periculoase pentru sănătatea consumatorilor.

Pe etichetele cireșelor din import de la supermarketuri, cumpărătorii sunt avertizați că fructele sunt tratate cu imazilil și thiabendazole, iar coaja acestora nu este recomandată pentru consum. Cele două substanțe fac parte din categoria pesticidelor și pot duce la apariția cancerului, informează B1 TV.

Dacă oamenii care își fac cumpărăturile în hypermarket sunt avertizați asupra faptului că fructele sunt tratate cu aceste substanțe, în piețe cireșele sunt vândute de cele mai multe ori fără certificate de proveniență, astfel încât cei care le cumpără nu au de unde să știe la ce riscuri se expun.

Cireșele românești, de mai, vor apărea în piețe abia după jumătatea lunii, spun producătorii locali. Cu o primăvară în care am avut temperaturi de iarnă, e greu de crezut că ne vom bucura de frumoasele fructe roșii și dulci la prețuri accesibile, fie ele și autohtone. Comparativ, în această perioadă, un kilogram de cireşe costă, în Statele Unite ale Americii, aproximativ 12 dolari, iar în Marea Britanie 10 lire, anunță B1.ro.

Într-o intervenție telefonică, reprezentantul hypermarketului unde sunt comercializate aceste cireșe, a explicat că este vorba doar despre o eroare de etichetare și că fructele nu reprezintă un risc pentru consumatori.

„Ele, în momentul de față nu se mai comercializează, au fost retrase de la comercializare pentru că, dintr-o regretabilă eroare de etichetare, aceste produse au fost introduse în mod eronat pe piață. A fost o eroare a furnizorului, iar în momentul în care produsele au sosit în magazin, abia atunci am descoperit și noi eroarea. Produsele, în momentul acesta sunt retrase din toate magazinele și probabil că va urma un control care să dovedească că aceste produse nu au fost tratate cu aceste substanțe pentru că nici nu aveau cum. Este o eroare pe care ne-o asumăm.

Ele nu reprezintă un risc, fiind o eroare de etichetare. Nu vorbim de un pericol. În acest moment avem de la furnizori faptul că ele au fost etichetate greșit și ele nu au fost tratate cu substanțe interzise de legislația europeană. Este ceea ce ne-a spus furnizorul, analizele urmează să fie făcute”, a declarat Florin Căpățână.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel