Sari la conținut

Factori care pot schimba culoarea urinei. 7 tipuri de culori și ce dezvăluie acestea despre sănătatea ta

Culoarea urinei poate dezvălui anumite secrete despre starea ta de sănătate. În mod normal, aceasta ar trebui să fie transparentă, sau galben deschis. Urina își poate schimba culoarea în funcție de anumite tratamente, alimente, dar și în cazul unor afecțiuni grave de sănătate.

Dr. Vasi Rădulescu, renumit medic român, dezvăluie 7 tipuri de culori importante ale urinei și, de asemenea, ce dezvăluie acestea despre starea ta de sănătate.

Culoarea urinei, indiciu despre sănătatea ta

„În mod normal, depinzând direct de starea de hidratare, urina are o culoare galben- deschis, transparent, cu cât este mai deschisă la culoare, cu atât este mai bine, căci asta indică o hidratare corespunzătoare. Cu cât este mai închisă, indică faptul că bei prea puține lichide iar urina devine extrem de concentrată. Dacă urina are o culoare închisă deși consumi multe lichide, apelează la medic.

Există anumite situații în care urina poate deveni de alte culori, în ingestia anumitor alimente, vitamine sau anumite stări patologice.

Am să las aici câteva exemple:

  • transparentă – cum am menționat, urina transparentă indică starea de hidratare corectă, dar există cazuri în care se asociază cu un consum de lichide exagerat pe fondul stării de sete permanentă, iar atunci poate fi vorba de un diabet zaharat, iar în cazuri rare – diabet insipid – în care rinichii nu pot concentra urina.
  • galben- neon : în administrarea  de doze mari de vitamina B2. Culoarea revine la normal la oprirea administrării
  • portocaliu-maronie. De primă intenție ne gândim la hidratare insuficientă, dar poate fi vorba despre o patologie biliară sau hepatică. Nitrofurantoinul induce de asemenea culoarea maronie, ca și metronidazolul sau compușii L-Dopa administrați în Parkinson.
  • urina roșie ne duce direct cu gândul la prezența sângelui în urină (hematurie), dar apare frecvent după consum de sfeclă roșie sau mure în cantitate mare. O altă cauză poate fi apariția de mioglobină în urină, ca rezultat al unui traumatism muscular. Rifampicina induce și ea colorație roșie, sau boala numită porfirie.
  • albastru- apare în administrarea de albastru de metilen – adeseori încorporate în tratamente pentru infecții urinare
  • albastru-verzui apare în administrarea de amitriptilina, indometacin, propofol
  • neagră- apare în forme avansate de melanom malign (cancer al pielii) și în intoxicația cu fier. Când se administrează antidot pentru intoxicația cu fier, apar niște compuși – deferoxamină-fier, ce schimbă culoarea urinii în roz-roșu”, scrie Dr. Vasi Rădulescu pe propriul blog.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel