Sari la conținut

Federația Rusă avertizează Evenimentul Zilei! Mâna lungă a Moscovei va ajunge și la București!

Sursă foto: arhiva EVZ

Rușii sunt renumiți pentru aroganță și nesimțire. O atitudine cu valențe istorice. Mai ales atunci când vine vorba despre popoare pe care le consideră în sfera lor de influență, ca pe vremea Tratatului de la Varșovia. Iar Federația Rusă se consideră moștenitoarea URSS, așa că nu are nici o emoție să trimită avertismente dure la București.

EVZ a primit la redacție o adresă oficială din partea Roskomnadzor, agenția Federației Ruse care se ocupă cu cenzura presei în Federația Rusă, înființată de Vladimir Putin în 2007. Brusc se arată interesată de protecția datelor personale, ale invadatorilor, venind cu cererea de ștergere a datelor personale ale unui colonel din armata rusă lichidat într-un schimb de focuri în invazia din Ucraina.

Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informației și Mass-Media,[a] abreviat Roskomnadzor (RKN) (în rusă: Roskomnadzor [RKN]), este agenția executivă federală rusă responsabilă de monitorizarea, controlul și cenzura mass-media ruse. Domeniile sale de responsabilitate includ media electronică, comunicațiile de masă, tehnologia informației și telecomunicațiile, supravegherea respectării legii, protejarea confidențialității datelor cu caracter personal în curs de prelucrare și organizarea activității serviciului de radiofrecvență. Sursă: wikipedia

Inițial nu am dat atenție acestei adrese, venită pe email, m-a amuzat absurditatea ei evidentă, apoi văzând că nu avem nici o reacție, ne-au trimis-o și prin poștă, cu confirmare de primire. Am citit-o mai atent și am decis să o facem publică. Pentru că mi se pare în primul rând o amenințare. Apoi o dovadă de ipocrizie demnă de analele istoriei. Să invadezi o țară și să fii deranjat că apar datele personale, fotografia și livretul militar al unui colonel din armata rusă, ucis în luptă, este un exemplu de univers paralel în care trăiesc rușii sub Țarul de la Kremlin. Mai ales că sunt foarte puțin deranjați de victimele civile ale bombardamentelor sălbatice la care supun Ucraina.

Iar totul se face în numele respectării „drepturile și libertățile umane și civile în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv protecția dreptului la viața privată și a familiei”. Așa scrie în adresă așa citim! Deși este incredibil.

Cum poate pune pe hârtie o asemenea minciună un reprezentant al administrației de la Moscova nu mă mai miră. Dar aroganța de a trimite un asemenea avertisment unei redacții, direct directorului general, întregii redacții, reprezintă un semnal pe care trebuie să-l înțelegem la adevărata lui valoare: Mâna lungă a Moscovei va ajunge și la București!

Federația Rusă, avertisment transmis către Evenimentul Zilei

Stimaţi domni,

7 Kitaygorodsk iy Proyezd, bldg. 2, Moscova 109992, Rusia
Tel: *7 (495) 983 33-93 Fax: *7 (495) 587-44-68
E-mail: rsoc in/rkn.gov.ru

SC EDITURA
EVENIMENTUL SI CAPITAL
S.R.L

Bd.Marasti nr. 65-67, Romexpo (intrarea B), Pavilionul G4, sector 1, cod 011465,
Bucuresti

către: [email protected], [email protected], [email protected]

Federația Rusă pune un accent deosebit pe drepturile și libertățile umane și civile în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv protecția dreptului la viața privată și a familiei. La 27 iulie 2006, Legea federală nr. 152-FZ „Cu privire la datele cu caracter personal” a fost adoptată în Federația Rusă (în continuare – Legea federală „Cu privire la datele cu caracter personal”).

Scopul Legii federale „Cu privire la datele cu caracter personal” este de a proteja drepturile și libertățile persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor lor personale, inclusiv protecția dreptului la viața privată și a familiei.

Conform legislației ruse, Serviciul Federal de Supraveghere din Sfera telecomunicațiilor, tehnologiilor informaționale și comunicațiilor de masă este autorizat să protejeze drepturile persoanelor vizate de date cu caracter personal (în continuare – organism autorizat, Roskomnadzor).

Conform articolului 17 din Legea federală „Cu privire la datele cu caracter personal”, în cazul în care un subiect al informațiilor cu caracter personal consideră că un operator efectuează prelucrarea datelor sale cu caracter personal cu încălcarea cerințelor Legii federale „Cu privire la datele cu caracter personal” sau îi încalcă în alt mod. drepturile și libertățile sale, subiectul datelor cu caracter personal are dreptul de a contesta actele sau omisiunile operatorului la organismul autorizat privind protecția drepturilor persoanelor vizate.

Dându-și seama de acest drept, Roskomnadzor a primit o scrisoare de asistenta in ștergerea datelor cu caracter personal postata pe pagina de Internet (https://evz.ro/rebelii-l-au-lichidat-pe-un-important-colonel-al-armatei-ruse-inaltul -oficial-militar-a-fost-implicit-intr-un-schimb-de-focuri.html) fără acordul corespunzător.

În cadrul analizei contestației de către Roskomnadzor, s-a constatat că datele personale ale A.V. Stesev (nume, prenume, patronim, imagine fotografică, activitate profesională) au fost postate pe pagina de internet fără acordul corespunzător.

Pentru a asigura protecția drepturilor subiectului datelor cu caracter personal, Roskomnadzor, reprezentând interesele cetățenilor Federației Ruse în temeiul legii, solicită asistență pentru ștergerea datelor cu caracter personal ale A.V. Stesev de pe pagina de internet.

Vă rugăm să ne informați despre rezultatele examinării cererii prin e-mail la rsoc [email protected] sau trimiteți o scrisoare la adresa Kitaygorodsky proezd 7, p. 2, Moscova, Rusia, 109992.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel