Sari la conținut

Fenomene ieșite din comun la prima biserică ctitorită de Ștefan cel Mare. Proiecție de lumină din altar direct pe Sfânta Masă, la date fixe

Lumină sfântă într-o biserică veche de 532 de ani din Suceava. Fenomene uluitoare au loc aici, iar ele au fost prezentate de părintele paroh Gabriel Herea.

Un amplu și deosebit reportaj realizat de evz.ro prezintă pe larg povestea acestui fenomen.

Săptămâna trecută, la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, un preot de țară a susținut în fața savanților români o teză care i-a lăsat cu gura căscată pe toți. Parohul bisericii din Pătrăuți, preotul Gabriel Herea, a demonstrat, cu calcule științifice, că în lăcașul ctitorit de Ștefan cel Mare, acum mai bine de o jumătate de mileniu, se petrec, la date astronomice fixe, fenomene aparent paranormale, dar perfect logice.

Tânărul părinte slujește aici de 16 ani și spune despre prima biserică ctitorită de Ștefan cel Mare: ”Discutăm despre un edificiu foarte valoros, păstrat în formă originală în ultimii 532 de ani, mai exact din 1487. Este cea mai veche biserică păstrată de la Ștefan cel Mare. În ciuda unei istorii zbuciumate, monumentul deține până astăzi inclusiv pictură, la interior și la exterior”, se entuazimează tânărul preot. Este locul unde s-a fondat școala de artă modovenească, în jurul unui pictor adus de domnul Moldovei din localitatea vlahă Tricala. Pictorul se numește Gheorghe și piatra sa de mormânt e păstrată astăzi la Muzeul Național de Artă a României.

Preotul e convins că asemenea proiecții solare se vor descoperi în scurtă vreme și la alte biserici construite în secolul al XV-lea și al XVI-lea în Moldova. Speranța sa este că preoții și măicuțele care îngrijesc aceste monumente vor urmări de acum înainte drumul proiecțiilor solare prin biserici și vor fotografia atunci când vor constata că Soarele indică un punct simbolic din arhitectura sau pictura bisericii.

Nu cumva e vorba de o coincidență, de ceva obținut întâmplător? E greu de crezut că Ștefan cel Mare avea, la acea vreme, arhitecți și ingineri cu vaste cunoștiințe de astronomie.

„Preotul Gabriel Herea te bagă în calcule: „Variabilele care generează aceste proiecții sunt: înălțimea platoului pe care este construită biserica, înălțimea dealului de pe apus, înălțimea dealului de pe răsărit, poziționarea bisericii pe platou, lungimea bisericii, lățimea bisericii, înălțimea bisericii, înălțimea și lățimea portalului de intrare, lățimea portalului naosului și poziționarea ferestrelor. Când ai atâtea variabile și ies atât de multe proiecții, care se mai și leagă în serie simbolică, atunci începem să înțelegem de ce «stilul moldovenesc de arhitectură e unic», așa cum se scrie de peste 80 de ani. Au deținut știința relaționării arhitecturii cu Soarele și au dorit să o exploateze la maxim, creând o «navă cosmică» așa cum nu mai fusese construită niciodată”.

La Pătrăuți, proiecțiile se petrec în toate cele patru momente importante ale anului: Solstițiul de iarnă, Echinocțiul de primăvară, Solstițiul de vară și Echinocțiul de toamnă. Dată fiind apropierea unor importante sărbători creștine de aceste momente, proiecțiile solare dau un plus de intensitate evenimentului liturgic.

Citiți întregul reportaj evz.ro deosebit de interesant în acest link: AICI

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: