duminică, octombrie 25, 2020

Sursa multor neîmpliniri din viața adultului poate veni în mare măsură din copilăria sa. Pentru că în copilărie suntem vulnerabili și sunt suficiente câteva circumstanțe pe care creierul să le perceapă într-un anume fel și să ne schimbe iremediabil cursul vieții.

Cum recunoaștem copilul interior din adultul din noi, ne-a explicat psihologul Eveline Țibichi Osnaga.

Pentru a intra în contact cu copilul interior, amintiți-vă: Ca orice copil, „copilul interior” are nevoie de confirmări și de acceptare.

Citește și:

Intrăm în contact cu copilul interior când ascultăm muzică, când dansăm, ne jucăm diverse jocuri, când facem sport, când mâncăm dulciuri sau când suntem în preajma unui adult cu care am crescut. Această latură ne ajută să păstrăm o legătură bună cu generațiile mai tinere, să îmbătrânim frumos și să rămânem conectați la tot ce este nou.

Copilul interior este tot ce poate fi magic în fiecare din noi Inevitabil, copilul interior vorbește despre trecutul nostru și prin felul în care am învățat să depășim situațiile dificile, în primii ani de viață, ne ajută să intuim cum am reacționa în anumite situații din prezent.

Citește și:

În psihologia populară, conceptul „copilului interior” – numit și copilul divin sau adevăratul sine, se referă la o parte a personalității adulților care se comportă prin prisma amintirilor, emoțiilor, obiceiurilor, atitudinilor și modelelor de gândire.

În general, este văzut ca o sub-personalitate autonomă, cu propriile nevoi, dorințe, probleme și obiective. În acest sens, copilul interior funcționează independent și, uneori, se află în opoziție față de părțile mai mature ale personalității adulților.

Citește și:

Iată cum recunoaștem copilul interior din noi, dar și din cei din jurul nostru:

Copilul abandonat – se simte foarte singur, nesigur, nedorit și dorește atenție și siguranță. Teama de abandon însoțește persoana adultă, chiar și în căsătorie. Părinții ocupați, divorțați sau separați sunt adesea principalul motiv pentru care copilul se simte nedorit și se luptă cu frica de abandon.

Copilul neglijat – se arată în adulții deprimați, singuri și retrași. Deși nu a experimentat prea multă dragoste și îngrijire în timpul copilăriei, persoana nu știe cum să o exprime și crede că este nedemn de a fi iubit.

Copilul alintat – apare în adulții nerăbdători care au tendința de a-i determina pe cei din jur să le rezolve problemele sau să le satisfacă chiar și micile capricii. Adulții din această tipologie nu au încredere în propria persoană sau tind să aștepte mai mult decât oferă.

Copilul fricos – trebuie să audă afirmația și încurajarea continuă, altfel adultul este aproape întotdeauna plin de anxietate și panică. Ca și copil, persoana a primit o mulțime de critici din partea adulților din preajma sa și evident nu a fost susținut sau încurajat.

Copilul deconectat – se manifestă în adultul care nu poate avea încredere cu ușurință nici în el și nici în cei din jur, și rămâne izolat și neimplicat. Intimitatea este o experiență înfricoșătoare și străină, deoarece copilul în curs de dezvoltare nu a avut ocazia să învețe ce înseamnă să fii aproape de cineva.

Copilul neluat în calcul – acest copil a fost tratat ca și cum nu ar exista și a fost făcut să se simtă invizibil și, în general, ignorat. La vârsta adultă, convingerea despre sine și evaluarea pozitivă sunt practic inexistente, iar adultul are nevoie de atenție și de susținere consistentă pentru a se simți validat.

Parteneri--