luni, iunie 14, 2021

Fii atent la durere! 9 semne prin care recunoști apendicita

Atunci când apendicele (atașat intestinului gros) se inflamează apare apendicita. Peste 5% dintre oameni o experimentează la un moment dat în viața lor.

Apendicita poate fi acută sau cronică și este cea mai frecventă cauză de durere abdominală care duce la o intervenție chirurgicală.

În cazul în care apendicele „explodează”, viața este pusă în pericol, iar medicii trebuie să intervină chirurgical de urgență. Tocmai pentru a evita această situație, e bine să știți care sunt simptomele apendicitei. E vorba de nouă semne ale apendicitei prezentate de Michael Payne, un gastroenterolog din Massachusetts, conform health.com.

Fii atent la durere! 9 semne prin care recunoști apendicita

1. Durere în zona buricului

Cel mai comun semn al apendicitei

este durerea care apare în partea din dreapta-jos a abdomenului. Sunt și persoane care resimt durerea în apropierea buricului, care, mai târziu se mută în partea inferioară a abdomenului.

2. Durere în diferite zone ale abdomenului

La unii oameni, inclusiv copii si femei gravide, pot apărea dureri în diferite zone ale abdomenului. Modul prin care vă puteți da seama că durerea este cauzată de apendice este disconfortul resimțit în cazul în care strănutați sau când tușiți.

3. Înrăutățirea rapidă a durerii în zona buricului și abdomenului

În cazul în care durerea resimțită

în zona abdomenului crește brusc în timp de doar câteva ore sau chiar zeci de minute și nu seamană cu nicio alta durere avută până atunci, este cazul sa vizitați doctorul.

4. Febră și frisoane

De multe ori, simptomele apendicitei le pot imita pe cele de stomac. Sunt incluse stările de febră, frisoane și stare de agitație. Dacă, pe deasupra, sunteți ametiți și nu vă puteți ține bine pe picioare, poate fi vorba de apendicită.

5. Vărsături, greață sau pierderea poftei de mâncare

În cazul în care aceste simptome persistă mai mult de o zi sau două, trebuie să mergeți urgent

la doctor. În cazul în care aveți vărsături mai mult de 12 ore, este cazul să vă alarmați și să căutați ajutor specializat.

6. Constipație sau diaree

Acestea stări apar de obicei după ce ați experimentat deja dureri abdominale.

7. Gaze și balonare

Sunt, într-adevăr, simptome generale care pot indica apendicita, mai ales în cazul în care apar în legatură cu alte semne. Puteți corela gazele și balonarea cu semne precum febra și durerile în abdomenul inferior-dreapta.

8. Durere intensă la apăsare

Sensibilitatea poate apărea atunci când apăsați pe partea de jos-dreapta a abdomenului

și apoi eliberați presiunea. Trebuie să știți, însă, că în cazul în care simțiți durere nu este indicat să mai apăsați o dată!

9. Sensibilitate accentuată la orice tip de atingere

Pielea este încărcată cu senzori care indică durerea. În cazul în care v-a atins un obiect ascuțit și resimțiți durerea atât la locul respectiv, cât și în interiorul organismului, mergeți de urgență la medic.

Ultimele stiri

Parteneri