Sari la conținut

Fiica lui Carmen Orban, consilierul pe probleme de sănătate al premierului, s-a angajat acum doi ani la Spitalul Universitar unde este medic mama ei

Carmen Orban
Sursă foto: Carmen Orban
Conf. dr. Carmen Orban, șefa Clinicii ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, a fost numită consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului.

În anul 2021, actualul consilier de stat pe probleme de sănătate al premierului Marcel Ciolacu, Carmen Orban, şi fiica ei, Andrada Popescu, au devenit colege în secţia ATI 1 a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Orban lucra deja în această secţie de mai mulţi ani, în timp ce fiica ei a câştigat un concurs pentru un post de medic rezident în ultimul an. În 2022, Andrada Popescu a promovat un alt concurs şi a ajuns medic specialist în aceeaşi secţie, susțin sursele G4Media.

Carmen Orban a declarat că nu a avut nici o implicare în angajarea fiicei sale în spitalul bucureştean şi nici în avansarea ei. Conform datelor furnizate de Biroul de Presă al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), pe data de 14 mai 2021, în Revista Viaţa Medicală a fost anunţat un concurs pentru trei posturi de medic rezident în ultimul an în cadrul Secţiei ATI 1.

Scoaterea la concurs a posturilor a avut loc la propunerea şefului de secţie, Oana Dumitraşcu.

Conform procedurilor, este nevoie şi de aprobarea conducerii spitalului. Manager al SUUB este medicul Cătălin Cîrstoiu, semnatar al unor articole ştiinţifice alături de Carmen Orban. În vara acestuia an, Cîrstoiu a făcut parte din comisia care i-a acordat lui Carmen Orban abilitarea de a fi îndrumător de doctorate.

„Eu am aprobat referatul sectiei Ati condusa de dna dr Oana Dumitrascu pentru scoaterea mai multor posturi la concurs. Nu aveam idee cine vor fi candidatii. Nu pot nega relatia profesionala cu dna dr Orban, dar abordarea dvs imi arata ca nu ma cunoasteti suficient. Nu are cum sa imi influenteze deciziile nimeni, cu atat mai mult dna dr in cauza si nici nimeni altcineva. Pe de alta parte eu doar am validat rezultatul unui concurs, adica procesul verbal intocmit de comisia concursului. Sper ca e suficient raspunsul, as vrea sa lamurim orice alta problema”, a fost reacţia managerului Cîrstoiu într-un mesaj pe Whatsapp.

Biroul de Presă a mai transmis că precedentul concurs de acest gen, organizat de această unitate medicală, avusese loc în octombrie 2019.

Nu am avut şi nici nu este normal să am vreo implicare

La concurs s-au înscris cinci candidaţi, printre care Andrada Popescu, fiica lui Carmen Orban. Unul dintre candidaţi, care era rezident chiar la SUUB, şi-a retras dosarul înainte de susţinerea probelor – ”Mi-am dat seama că am o oportunitate mai bună în altă parte”, a declarat pentru G4Media.ro.

Al doilea candidat care nu a luat examenul nu a dorit să comenteze modul de derulare al concursului. Biroul de Presă al SUUB a precizat că medicul Orban nu a făcut parte din comisia de concurs şi nu a semnat vreun act legat de această procedură.

”Fiica mea a fost angajată în baza promovarii unui concurs pentru medici rezidenţi conform legislaţiei în vigoare. Nu am avut şi nici nu este normal să am vreo implicare”, a declarat Carmen Orban pentru G4Media.ro.

Ea a explicat prezenţa fiicei în aceeaşi secţie, lucru care ar putea fi interpretat drept nepotism, prin faptul că

”Majoritatea copiilor de medici îşi doresc să urmeze cariera părinţilor lor şi să devină medici cum de altfel este şi normal şi cum există foarte multe exemple. În familia mea sunt foarte mulţi medici. Cred că şi copiii medicilor trebuie să aibă şanse egale cu orice alt copil.”

După aproape un an, în iunie 2022, Andrada Popescu a promovat un alt concurs, devenind medic specialist în cadrul aceleiaşi secţii. Şi de această dată, Orban afirmă:

”Categoric nu am avut nici un rol şi nici o implicare. Promovarea oricărui medic specialist se realizează în baza unui examen, cu respectarea tuturor prevederilor legale.”

Vezi mai multe detalii pe G4MEDIA

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel