Sari la conținut

Flavia Groșan, mesaj pentru autorități: „Suntem verzi de mama focului/ Nu mă speriați cu rușii, cu caldura, cu omicronul și alte bazaconii”

Flavia Groșan, mesaj pentru autorități: „Suntem verzi de mama focului/ Nu mă speriați cu rușii, cu caldura, cu omicronul și alte bazaconii”.

Potrivit datelor centralizate duminică, 12 decembrie 2021, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, România este singura țară din Uniunea Europeană care se află în prezent în „scenariul verde” al țărilor, din punct de vedere al cazurilor de infectare a populației cu Covid.

Flavia Groșan, mesaj pentru autorități: „Suntem verzi de mama focului. Așteptăm felicitările”

Medicul pneumolog de la Oradea se întreabă retoric de ce niciun expert european nu-i felicită pe români, după ce în urmă cu doar câteva săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare Covid în România, niște jurnaliști germani ne-au gratulat cu apelativul de „idioții Europei”.

„Sa nu primim noi zilele astea din partea experților europeni si autohtoni, nicio felicitare, niciun mesaj de încurajare, nimic, nimic. Suntem verzi de mama focului, suntem ultimii din lume ca număr de infectări.

Slava Domnului, s-au redus si decedatii. Hai, ca nu suntem noi cei mai indisciplinați oameni de pe continentul asta. Nu, nu. Amin.

PS Așteptam felicitările”, a scris Flavia Groșan pe contul său de Facebook.

„Nu mă speriați cu rușii, cu caldura, cu omicronul și alte bazaconii”

În același context, medicul Flavia Groșan atrage atenția asupra fake news-urile care promovează frica și panica.

„Eu nu înțeleg jelania asta la toate posturile tv in legătura cu absenta si creșterea prețului la produsele alimentare. Omul meu a fost astăzi in piața si prin prăvălii. Găsești tot ce ți trece prin cap. Si nici prețul nu mi s a părut mai mare. Minunate produse.

PS Eu m am ales cu un badog de racitura, tot plângându ma ca mor de pofta. Si m am gândit, nu mai bine de Anul Nou sa mi le comand eu, decat sa stau sa fierb 4 ore la ele? Si sunt alături si de producătorii locali. Știți cat de dragi imi sunt. Amin

PPS Sunt in concediu de odihna. Nu ma speriați cu rușii, cu electrică, cu caldura, cu omicronul si alte bazaconii. Om scoate-o noi la capăt”, a mai scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel