Sari la conținut

Flavia Groșan, semnal de alarmă: „Pneumonia Covid a fost o afecțiune acută, relativ ușor de controlat. În schimb, în ultima lună…”

Flavia Groșan, semnal de alarmă: „Pneumonia Covid a fost o afecțiune acută, relativ ușor de controlat. În schimb, în ultima lună…”

La câteva săptămâni după ridicarea stării de urgență, medicul orădean Flavia Groșan a realizat un bilanț propriu al tuturor cazurilor de COVID-19 pe care le-a tratat în timpul pandemiei.

În mod surprinzător, unele dintre cele mai dificile cazuri au fost oamenii care își pierduseră pe cineva drag.

Flavia Groșan: Acestea sunt cazurile care mi-au creat insomnii

Afectarea psihologică a contat extraordinar de mult în vindecarea fizică, a atras atenția Groșan.

„Știți care au fost cele mai teribile cazuri? Nu cele comune, pe care le prindeam din prima, nici cele care ajungeau la mine după 10 zile de la debut.

Au fost cazurile care își pierduse pe cineva drag. Debusolați, prăbușiți emoțional și imunologic, eu nu aveam niciun drept sa ratez.

În condițiile in care eram hărțuită din toate direcțiile. Cazurile astea mi-au creat nopți și nopți de insomnii. Imi era frica. M-am bazat doar pe mine și pe Dumnezeu”, a scris medicul pneumolog pe pagina de Facebook.

Semnal de alarmă: „Pneumonia Covid a fost o afecțiune acută, relativ ușor de controlat. În schimb, în ultima lună…”

Recent, Flavia Groșan a subliniat, din nou, că nu cazurile Covid au fot greu de tratat. „A fost o afecțiune acută, relativ ușor de controlat”, a subliniat Groșan, care a adăugat că sindromul post-covid sau Long Covid este cu adevărat dificil.

„O postare pentru contestatarii mei foarte agresivi.

Dragilor, pentru mine pneumonia Covid a fost o afecțiune acută, relativ ușor de controlat.

În schimb, în ultima lună, am avut niște pacienți postcovid de m-am luat cu mâinele de cap. Și am ajuns la concluzia ca dacă nu știi un pic de neurologie, psihiatrie, psihologie, cardiologie, reumatologie, mai bine stai acasă și bârfește-l pe Base, Simion și care mai pică în plasa. Amin”, a fost mesajul medicului orădean.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel