Sari la conținut

Florin Cîțu, despre PNRR: „Vom construi și vom renova zeci de spitale”. Care este bugetul alocat pentru sănătate?

pune capăt pandemiei

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost prezentat astăzi de premierul Florin Cîțu, în urma aprobării recente. Acesta se va concentra pe modernizarea și construirea sistemului de sănătate din România, precum și a altor 2 sectoare importante.

Sistemul de sănătate va avea un buget de 2,4 miliarde de euro, susține premierul. Acest buget va fi utilizat pentru modernizarea și construirea spitalelor, acțiuni esențiale în urma presiunii evidențiate în contextul pandemic actual. Astfel, modernizarea sistemului de sănătate ne va oferi șansa de a gestiona mult mai eficient orice situație de urgență, precum a fost pandemia provocată de coronavirus.

Declarațiile premierului Florin Cîțu despre PNRR și modernizarea sistemului de sănătate

„Este vorba despre 29,2 miliarde de euro, bani care pot fi folosiți pentru a construi aproximativ 450 km de autostradă, sute de școli și de crește. În special, vom construi și vom renova zeci de spitale.

Partea importantă, vom avea un spital construit cred că în 2024 şi asta este o premieră a ultimilor 30 de ani sau 32 de ani – 33 de ani, până atunci. Deci vom avea un spital construit în 2024. Aşa cum am promis, este foarte important pentru această guvernare să construiască spitale.

Criza prin care am trecut anul trecut şi  încă mai trecem, această pandemie, criza de sănătate, a arătat foarte clar şi a pus presiune pe toate sistemele de sănătate din Uniunea Europeană şi a arătat foarte clar limitele sistemelor de sănătate şi de aceea este foarte important pentru noi să dezvoltăm rețeaua de spitale, să o modernizăm.

Sunt trei mari sectoare care primesc bani în acest program: transportul -7,6 miliarde de euro, educaţia – 3,6 miliarde de euro și sănătatea – 2,4 miliarde de euro. Un alt element care a fost dezbătut în spațiul public și trebuie clarificat – de ce luăm şi împrumuturi prin acest PNRR. România are nevoie acută de investiții.

Am investit anul trecut sume record, continuăm să investim şi anul acesta. Aceste împrumuturi pe care le luăm prin PNRR se vor duce doar în investiții. Aici este foarte clar”, a declarat premierul Florin Cîțu, potrivit Rador.

Planul Național de Redresare și Reziliență poate fi citit integral, aici

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel