Categories: Expertul zilei

Fostul ministru al Sănătății și-a vaccinat fiul de 8 ani. „Miocardita este un efect advers în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze”

Fostul ministru al Sănătății și-a vaccinat fiul de 8 ani. „Miocardita este un efect advers în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze”.

Potrivit datelor transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV), din cei 3.500 de copii cu vârste între 5 și 11 ani programați pentru vaccinarea anti-covid până la începerea campaniei, 11% au fost imunizați în prima zi de imunizare a acestei grupe de vârstă.

Fostul ministru al Sănătății, ea însăși mamă, Ioana Mihăilă a anunțat că și-a vaccinat anti-covid băiatul în vârstă de 8 ani.

Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, și-a vaccinat fiul de 8 ani

„Fiul meu de 8 ani s-a rușinat la poză, dar la vaccinare a fost curajos – după cum o arată și diploma de care e tare mândru.

De ieri a început vaccinarea copiilor cu vârstă peste 5 ani. Mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment.

Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă.

Noi, toți părinții, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii”, a scris Mihăilă pe pagina de Facebook.

„Miocardita este un efect advers în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze”

Medicii pediatri susțin că numărul efectelor adverse este foarte redus raportat la populația generală care se vaccinează.

La rândul său, fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, transmite că riscul apariției miocarditei „este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii”.

„Celor care își fac griji apropo de vaccinarea împotriva COVID-19 la copii le spun că îi înțeleg. Ce părinți am fi dacă nu ne-am face griji?

Însă protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare.

De pildă, pentru că se vorbește mult despre acesta, riscul apariției miocarditei.

Este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieți între 14 și 20 de ani.

În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19.

Eu recomand părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși. Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă.

Și aș vrea să le mulțumesc medicilor și asistenților de la centrul de vaccinare din Oradea. Felul în care știu să se poarte cu copiii este minunat. Și fiul meu le-a mulțumit pentru acadea”, a mai transmis Mihăilă.

Recent Posts

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

3 minute ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

34 de minute ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

o oră ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

2 ore ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

2 ore ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic