Sari la conținut

Tratamentele anti-COVID folosite în România. Cine poate fi tratat cu ele și cine nu?

Recent, Ministerul Sănătății a oferit o serie de informații legate de tratamentele anti-COVID folosite în România. Acestea au recomandări stricte, în funcție de simptomatologie și alți factori posibili.

Aceste medicamente, antiviralele orale folosite în România, pot fi administrate numai cu acordul specialiștilor, conform procedurilor și recomandărilor.

Cui îi sunt recomandate antiviralele orale?

FAVIPIRAVIR

„Este utilizat în tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la persoane adulte care prezintă forme uşoare sau medii ale COVID-19. Favipiravir reduce durata excreției virale la nivel respirator, precum și durata și intensitatea simptomatologiei din COVID-19, fără a reduce însă mortalitatea și spitalizarea în secțiile de ATI”, transmite Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, „Favipiravir este contraindicat femeilor gravide sau celor suspectate a fi gravide. Femeile de vârstă fertilă trebuie să utilizeze metode de contracepţie foarte eficace în timpul tratamentului și cel puțin 7 zile după oprirea acestuia. În situația în care pacientele suspectează faptul că sunt gravide, se va efectua un test de sarcină pentru a exclude posibilitatea unei sarcini, înainte de inițierea tratamentului. În cazul apariţiei unei sarcini, pacientele trebuie să întrerupă tratamentul cu favipiravir și să consulte imediat medicul.

Favipiravir nu se administrează femeilor care alăptează, dacă acestea nu doresc să oprească alăptarea. De asemenea, bărbaţii activi sexual trebuie să folosească prezervative pe durata tratamentului şi timp de cel puţin 7 zile după întreruperea acestuia”.

Pacienții trebuie să fie atenți la apariția unor semne sau simptome care pot sugera afectare hepatică indusă medicamentos: oboseală, lipsa poftei de mâncare, disconfort abdominal în partea dreaptă a abdomenului, urină de culoare închisă sau icter. Se va întrerupe utilizarea de favipiravir în cazul apariției acestor simptome, mai transmite ministerul.

PAXLOVID

„Este o combinație terapeutică (care cuprinde medicamentele numite Nirmatrelvir și Ritonavir) autorizată de EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) doar pentru tratamentul formelor ușoare sau moderate de COVID-19 la adulții care prezintă un risc crescut de a evolua către o boală severă și deces, și care nu necesită oxigen suplimentar.

Paxlovid NU este autorizat pentru:

– tratamentul pacienților care necesită spitalizare având o formă gravă sau critică de COVID19;

– prevenirea COVID-19 atunci când ai venit în contact apropiat cu o persoană diagnosticată cu COVID-19;

– utilizare mai mult de cinci zile consecutive”, se mai arată în comunicat.

Paxlovid poate fi utilizat numai după o evaluare prealabilă clinică și de laborator a pacientului, putând fi eliberat atât în spital pentru pacientul spitalizat și în ambulator de către Centrul de Evaluare COVID-19.

MOLNUPIRAVIR

„Molnupiravir (Lagrevio) este aprobat pentru tratamentul formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţii care prezintă un risc ridicat de progresie către forme severe de boală și deces.

Molnupiravir NU este autorizat pentru:

– utilizare la pacienţii cu vârsta sub 18 ani.

– tratamentul pacienților care necesită spitalizare din cauza COVID-19, deoarece beneficiul tratamentulului cu Molnupiravir nu a fost observat la pacienții cu forme severe de COVID19.

– utilizare mai mult de cinci zile consecutive.

– prevenirea COVID-19 la persoanele are au venit în contact cu un pacient diagnosticat cu COVID-19”, mai arată MS.

Ce se întâmplă cu Arbidolul şi ivermectina

„Umifenovirul (Arbidol) este un antiviral activ în gripă, utilizat în Rusia și China, a cărui eficiență în COVID-19 NU a fost demonstrată prin studii științifice. Umifenovirul nu este autorizat în Uniunea Europeană și nici de către Agenția Națională a Medicamentului din România. De aceea, nu poate fi comercializat în farmacii. În țara noastră a fost folosit sporadic fiind achiziționat din fostul spațiu sovietic.

Menționăm că pe lângă absența datelor de eficiență în COVID-19, procurarea pe cale neoficială a acestui medicament și utilizarea lui fără prescripție medicală presupune asumarea unor riscuri legate de modul de fabricare, depozitare și de transport. TRATAMENTELE CU IVERMECTINĂ, LOPINAVIR/RITONAVIR (KALETRA), HIDROXICLOROCHINA, AZITROMICINĂ NU SUNT EFICIENTE ÎN COVID-19 ȘI NU TREBUIE UTILIZATE. UTILIZAREA ACESTORA VĂ POATE PUNE VIAȚA ÎN PERICOL!”, se concluzionează în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel