Categories: Ştiri sănătate

Frica de facturi cu multe cifre stinge lumina din spitale. Care este soluția

Frica de facturi stinge lumina din spitale. Care este soluția, ce se poate face pentru că spitalele sunt mari consumatori din cauza aparaturii medicale…?

Coșmarul facturilor uriașe pare să lovească din plin spitalele, din cauza aparaturii medicale mare consumatoare de curent.

Soluția…? Ei bine, managerii spitalelor strâng cureaua de pe unde pot, în speranţa că vor reuşi să treacă peste iarnă. Înlocuiesc becurile, pun panouri fotovoltaice sau izolează termic clădirile.

Facturi de patru ori mai mari

În ciuda acestor eforturi, sunt spitale care au primit facturi şi de patru ori mai mari faţă de anii trecuţi. De exemplu, în cel mai mare spital din Gorj, cu o capacitate de o mie de paturi, cinci secţii au fost deja modernizate.

Prima grijă a fost eficienţa energetică. Becurile vechi au fost înlocuite cu altele economice, uşile şi ferestrele din lemn acum sunt cu termopane. În total, o notă de plată de patru milioane de lei, notează observatornews.ro.

De asemenea, pe lângă toate aceste măsuri, medicilor și pacienților li s-a interzis să-și mai aducă de acasă calorifere electrice. Pe lângă faptul că sunt periculoase și pot da naștere unor incendii, consumă și prea mult curent electric.

Totuși, chiar și așa, factura la curent a crescut cu zeci de mii de lei.

„Sunt aparate care trebuie să funcţioneze. Vedeţi şi aici, în CPU, monitoarele.

Nu ştii niciodată când îţi vine cineva. Ce să faci, să opreşti monitorul, să-l porneşti.

Fiecare a înţeles că trebuie să aibă grijă şi de câtă apă consumă când se spală şi de câte ori aprinde becul”, explică Emil Grigore, manager spital Novaci, Gorj, citat de observatornews.ro.

Ce se poate face

Ce se poate face în acest sens? Care este soluția și de ce pare că nimeni dintre mai marii neamului nu se gândește la asta…, sunt întrebări ce par fără răspuns.

În schimb, tot vorbim de sustenabilitate, de politici de sănătate și folosim termeni greu de pronunțat sau de înțeles pentru bietul om de rând, pacientul care a contribuit zeci de ani la un asigurările de sănătate pentru a se asigura, parcă, de neșansa de a fi tratat inuman în spitale. Și nu numai din cauza facturilor la energie…

Recent Posts

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

17 minute ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

46 de minute ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

o oră ago

Băutura miraculoasă care curăță colonul de toate toxinele

Sindromul intestinului iritabil, constipație cronică, permeabilitate intestinală crescută, colon iritabil - sunt câteva dintre problemele…

2 ore ago

ANM anunţă fenomene EXTREME în luna MAI. PROGNOZA meteo detaliată

Potrivit meteorologilor AccuWeather, luna mai aduce o prognoză meteo atipică, împotriva curentului din ultimele luni.…

2 ore ago

Horoscopul BANILOR pentru luna mai 2024. ZODIA care trage lozul câştigător

Astrele au veşti bune pentru majoritatea nativilor. Luna mai va aduce bani, bucurie și noroc pentru…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului