Sari la conținut

Ce este aerofagia, senzația de „prea plin” și din ce cauză apare. Cum o putem evita

Ce este aerofagia, senzația de „prea plin” și din ce cauză apare. Cum o putem evita și care sunt alimentele ce duc la aerofagie.

Cu toții ne-am confruntat măcar o dată în viață cu o senzație de disconfort, de „prea plin” apărută imediat după ce am mâncat. Această senzație de disconfort se numește aerofagie și apare din cauza înghițirii aerului în timp ce mâncăm.

Cauzele aerofagiei

Potrivit dr. Tatiana Carata Dejoianu, Medic specialist Epidemiologie,  Medic specialist Medicina generala,  aerofagia apare din mai multe cauze, principalele fiind:

– o poziție greșită în timp ce mâncăm, poziție ce va duce la perturbarea functionalitatii normale a sfincterului cardial (inelul musculos aflat la trecerea din esofag in stomac),

– mâncatul pe fugă și înghițirea unor cantitati mari de alimente intr-un timp scurt, in mare graba, eventual desfasurand si alte activitati in acest timp,

– consumul in exces a bauturilor carbogazoase,

suc
Sursa: Unsplash

– defecte ale dentitiei, afectiuni ale gingiilor, palatului, care duc la o masticatie insuficienta si defectuoasa a alimentelor,

-consumul unor alimente greu digerabile, bogate in fibre, insuficient prelucrate termic sau prelucrate in exces (arse),

-stari conflictuale in timpul meselor,

-mestecatul „in gol” (guma de mestecat),

-tulburari functionale (spasme) sau anatomice (tumori, stricturi, iritatii, ulcere etc.) ale tractului digestiv superior (faringe, esofag, sfincter cardial, stomac),

-o situatie particulara se intalneste la sugari, care in timpul suptului ingurgiteaza si mici cantitati de aer. Pe de alta parte laptele matern supt in forta devine spumos, continand el insusi bule de aer.

De aceea, dupa supt, bebelusii trebuie tinuti in pozitie verticala, ajutati sa eructeze, explică medicul.

Balonare, gaze, dureri abdominale

Prezenta unei cantitati mari de aer in stomac duce asadar la senzatia de „prea plin”, de „balonare”, de „gaze”, uneori insotita de dureri abdominale prin distensia peretelui gastric, de senzatia de greata, de regurgitatii sau chiar de varsaturi.

Excesul de aer se elimina in mod obisnuit prin eructatii (dezagreabile ragaieli) sau prin trecerea aerului in tubul digestiv inferior, catre rect.

Chiar dacă înseamnă un disconfort destul de mare, aerofagia nu este o afecțiune gravă și poate fi eliminată cu ușurință.

Un prim pas in eliminarea problemelor cauzate de aerofagie este crearea unui ambient favorabil, cu asigurarea unei pozitii confortabile, evitarea discutiilor aprinse in timpul mesei, a activitatilor simultane, acordarea unui timp suficient pranzurilor, masticarea suficienta a alimentelor.

„Este recomandata alimentatia fractionata, cu mese mici si repetate, renuntand la masa unica zilnica (de cele mai multe ori seara). Tratamentul stomatologic poate corecta viciile de masticatie, eliminand una dintre cauzele aerofagiei.

Guma de mestecat este de evitat pentru cei cu asemenea probleme. In acelasi timp trebuie evitate bauturile carbogazoase si excesul de alimente la care se observa aparitia disconfortului”, explică dr. Tatiana Carata Dejoianu.

Ce investigații se fac

Totuși, în anumite situații, aerofagia poate avea legătură cu afectiuni organice sau functionale ale tubului digestiv superior, motiv pentru care este necesara investigarea clinica si paraclinica riguroasa a oricarui pacient cu aceasta acuza.

„Examenul medical include examinarea atenta a abdomenului și investigatii paraclinice utile in depistarea unor cauze organice:

  • tranzitul baritat
  • ecografia abdominala
  • endoscopia digestiva
  • teste sanguine cum ar fi hemoleucograma sau diverse constante biochimice
  • tomografia computerizata”, menționează medicul.

Dacă nu este vorba de vreo afecțiune, ci doar modul necorespunzător în care ne alimentăm, există diferite remedii ce ajută la remiterea manifestărilor aerofagiei.

Un exemplu este cărbunele medicinal, dar mai sunt și ceaiurile pe bază de plante ce pot ajuta și aceste cazuri. De asemenea, este recomandată mișcarea după-masă. Chiar și două minute de mers ajută.

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel