Sari la conținut

Gândurile noastre ne creează viața. Atingem succesul în funcție de cât de mult credem că știm, putem, merităm

Ce ne sabotează, în mod concret? Din ce motiv se întâmplă să trăim exact ceea ce credem? Imaginea de sine nu ne permite niciodată să acționăm într-un mod nepotrivit cu aceasta.

În funcție de părerea pe care o avem despre noi înșine, despre ce credem că știm, putem, merităm, succesul nostru în orice domeniul al vieții, este creionat pas cu pas către a fi atins repede, ușor, sigur sau anevoios și cu timp nejustificat de lung. Din ce motiv se întâmplă să trăim exact ceea ce credem?

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), acest lucru se întâmplă deoarece impulsul natural al psihicului nostru este acela de autoconfirmare. “Din nevoia de a ne conserva energia, combinată cu nevoia de liniște interioară sau de siguranță, psihicul alege în mod natural varianta cea mai simplă. Și, care este cea mai simplă varianta? Evident, cea în care deja credem din obișnuință, deoarece nu mai presupune investiție de timp, energie și atenție”, explică psihologul.

Ce ne sabotează în mod concret?

Chiar și așa, specialistul este de părere că unele emoții, atitudini, comportamente sau conjuncturi ne sabotează în mod constant și scad imaginea noastră despre sine.

Convingerile și emoțiile: “nu pot, nu știu, nu merit, nu e pentru mine, alții au noroc, alții sunt mai importanți decât nevoia sau dorința mea, nu fac față, nu e momentul potrivit, vreau doar într-un anumit mod/moment”, convingeri din care decurg emoții că: frică, rușine, neîncredere, furie, invidie, tristețe, nesiguranță, respingere, ura.

Obișnuințele și comportamentele: amânarea, influentabilitatea, lenea, complacerea, nerecunoștință, retragerea socială, agresivitatea, dezorganizarea, controlul, conservatorismul exagerat, acumularea exagerată de obiecte sau bani, zgârcenia.

Modelele familiale: inconștient copiem în copilărie strategia de eșec a familiei și, fără ghidajul necesar, este dificil să ne dăm seama în primul rând că s-a întâmplat asta, în al doilea rând să apucăm de undeva firul schimbării. Aceste modele, copii fiind, le luăm că atare, deoarece nu avem alte experiențe, deci nu avem termen de comparație.

“Putem învață de la cei mai mari experți în atingerea succesului, putem aplica strategii verificate că fiind valide, ne putem construi o disciplină de acțiune eficientă – de altfel, aspecte importante în drumul care succes – însă, atâta timp cât avem convingeri sabotoare, eforturile noastre au șanse mari să conveargă spre punctul din care am plecat și să rămânem doar cu consumul de timp, energie, resurse”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum ieșim din acest cerc vicios?

Pasul I: Ieșim la “vânătoare de vrăjitoare”, adică începem un drum al conștientizării convingerilor sabotoare care formează imaginea noastră de sine. Insuccesul repetat duce la frustare, iar frustrările repetate se adună și formează o ”bombă cu ceas” care se manifestă în planul fizic. Manifestările din planul fizic ne pot da indicii despre convingeri, respectiv despre tipul de imagine de sine. “De exemplu, durerile de cap ne dau indicii despre conservatorism, dorința de control, posesivitate, agresivitate, dezorganizare, atenție excesivă la detalii, scenarii mentale și emoții că: furie, încăpățânare, neputința de a ține lucrurile pe loc, ura. Durerile de stomac ne dau indicii despre influențabilitate, complacere, retragere socială, dezorganizare și emoții, precum: rușine, neîncredere, invidie, nesiguranță, teamă de respingere/singurătate. Problemele cu rinichii ne dau indicii despre acumularea exagerată de lucruri, obiecte, bani, zgarcenie, refuzul contextelor de relaxare și obținere a plăcerii, atașamente, dependențe de orice tip și emoții, precum: frică existențială, nesiguranță. Problemele cu inima și plămânii: ne dau indicii despre complacere, nerecunoștință, neacceptare de sine și a celorlalți, refuzul de a dărui și emoții, precum: invidie, revoltă, tristețe, lipsa de iubire. Nu în ultimul rând, problemele cu picioarele: ne dau indicii despre amânare, lene, non-acțiune, stagnare în zona de confort și emoții că: frică de viitor, neîncredere în schimbare, indecizie”, spune Laura Maria Cojocaru.

Pasul II: Exersăm (până devine obișnuință) formularea de afirmații pozitive, benefice, constructive și aplicarea lor în planul practic. “În cazul durerilor de cap, putem folosi expresii precum: “accept perspective diverse, accept și respect libertatea celor din jur, las lucrurile să aibă un curs firesc, îmi dau voie să văd imaginea de ansamblu, permit să fiu învățat/ajutat etc. În cazul durerilor de stomac: “rămân constant în deciziile benefice mie, caut în viața mea relații de calitate (persoane de la care am ceva de învățat și-mi dau o stare de bine), aleg să trăiesc așa cum vreau și-mi îndrept atenția asupra celor care mă apreciază pentru ceea ce sunt cu adevărat. În cazul problemelor cu rinichii: “las trecutul în urmă, mă detașez de lucuri, persoane, contexte și obiecte care nu-mi mai sunt de folos, utilizez relaxarea, plăcerea, răsfățul ca unelte pentru încărcarea cu energia necesară atingerii obiectivelor. În cazul problemelor cu inima și plămânii: “sunt recunoscător pentru tot ce am și primesc, pentru resursele mele interioare și oportunitățile vieții, mă accept și mă iubesc necondiționat, accept că dăruirea este cel mai bun canal prin care voi aduce prosperitatea în viață mea. Iar în cazul problemelor cu picioarele: “acționez deoarece îmi doresc cu adevărat să am succes, sunt în siguranță dacă fac asta, accept prosperitatea în viață mea cu toate implicațiile ei legate de timp, energie, informație, resurse necesare”, conchide Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel