Sari la conținut

Gemenii „ultra simultani”. Medicii sunt în șoc: cei doi copii au venit pe lume chiar în aceeași secundă

Diane McLaren și gemenii săi.
Credit Foto: Mirror
Diane McLaren și gemenii săi.

Gemenii „ultra simultani”. Un caz extrem de rar a avut loc în Marea Britanie. Medicii sunt în șoc: doi copii au venit pe lume chiar în aceeași secundă.

Diane McLaren, mamă a cinci copii, a dat naștere celor doi gemeni, Molly și Micky, simultan, în urma aceleași contracții, la University Hospital Wishaw din Marea Britanie, informează Mirror.

Chiar dacă atât Diane McLaren, cât și soțul ei Daniel știau că se așteptau la un set de gemeni, au fost absolut șocați când ambii au ieșit în același timp.

Gemenii „ultra simultani”: cei doi copii au venit pe lume chiar în aceeași secundă

Femeia se aștepta ca bebelușii, o fetiță și un băiețel, să vină pe lume unul după altul, așa cum este obișnuit în cazul gemenilor.

Dar, după o contracție puternică, ambii bebeluși și-au făcut apariția în același timp – Molly cu capul și Micky cu picioarele.

Nașterea gemenilor a fost o premieră pentru spital și vestea s-a răspândit rapid, ceea ce a determinat vizitele mai multor medici și personalul spitalului intrigat.

Mama a fost încântată să anunțe că poate spune că cei doi copii ai săi s-au născut exact în același timp și anume, la ora 11:53 pe 27 aprilie 2023.

Medicii sunt în șoc

Unicitatea acestei situații a trezit interesul medicilor, care au fost curioși să afle starea mamei în zilele următoare.

„Am împins cu putere, crezând că Micky era blocat. Dar când am terminat, echipa medicală era în șoc. „Ambii copii sunt aici”, acum, mi-au spus. Am fost uluită. „Ce vreți să spuneți cu asta?”, am întrebat”, a povestit proaspăta mămică.

La aproximativ 12 săptămâni de la naștere, cei doi bebeluși se dezvoltă în mod sănătos. Molly a avut o greutate la naștere de 2,5 kg, în timp ce Micky avea puțin peste 3 kg.

„Fetița avea un picior vânăt și o parte a gambei, până la genunchi, iar băiețelul era complet vânăt de la gât în sus din cauza poziției în care se afla cu piciorul presat asupra lui. Dar ambii erau bine, sănătoși”, a declarat Diane, pentru sursa citată.

Când a înregistrat nașterea lor la primărie funcționarii de acolo au fost uimiți când au văzut că gemenii s-au născut la aceeași oră, minut și secundă.

„Au trebuit să contacteze spitalul pentru confirmare înainte de a putea nota pe certificatele lor de naștere că s-au născut în același moment”, a mai adăugat mama.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel