Sari la conținut

Grăsimea de pe organe crește riscul de cancer și afecțiuni cardiovasculare. Cum o elimini în mod eficient și sănătos?

alimente benefice pentru slabit
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Ce alimente sa consumi la cina ca sa slabești

Grăsimea de pe organe pune în pericol sănătatea generală a organismului și, de asemenea, crește riscul de a dezvolta anumite boli grave. Astfel, este important să știi cum o poți elimina în mod eficient, pentru a preveni riscurile.

Grăsimea din jurul taliei semnalează, adesea, prezența acesteia și pe organe. Cu toate acestea, există anumite situații în care grăsimea se poate depune pe organe și în cazul persoanelor care nu au o greutate excesivă.

Persoanele care manifestă acest tip de grăsime, care se află pe organe, suferă adesea de o afecțiune numită sindrom metabolic. Sindromul metabolic crește de 2 până la 4 ori riscul pentru bolile de inimă sau cancer.

Cum elimini grăsimea de pe organe?

Cezar Amititeloaie, renumit cardiolog, dezvăluie ce poți face pentru a elimina cât ma repede și mai eficient grăsimea de pe organele interne.

Redu consumul de zahăr sau renunță la el definitiv

„Redu cât de mult posibil sau renunță de tot la zahăr… și la carbohidrații cu indice glicemic mare: cum ar fi orezul alb, cartofii, pâinea albă, pastele sau fulgii de porumb, deoarece cresc foarte mult insulina și rezistența la insulină care îți va cauza mai multă foame, și-ți va fi foarte dificil să ții post intermitent.

Evită și sucurile dulci, chiar dacă sunt naturale, deoarece în copaci nu cresc storcătoare! Iar cel puțin pentru o perioadă evită chiar și fructele, mai ales pe cele foarte dulci, deoarece ele nu sunt sunt menite să fie consumate tot timpul anului, ci doar în sezonul cald pentru a ne îngrașă. În trecut hrana se găsea mai greu pe timpul iernii și de aceea vara și toamna oamenii consumau cât mai multe fructe pentru a depune strat de grăsime care-i ajuta să treacă mai bine peste sezonul rece.

Oricum în niciun caz nu aveau la dispoziție fructe în februarie și pe lângă asta fructele de astăzi au fost hibridizate să conțină mai multă fructoză, să fie mult mai dulci și atractive, iar fructoza în cantități mari este foarte toxică și suprasolicita ficatul.

Consumă o alimentație cât mai variată

80% de origine vegetală și 20% de origine animală din surse cât mai curate, ecologice. Renunță la alimentele procesate, gata preparate și cumpără-ți ingredientele de bază din care să-ți gătești acasă. Chiar dacă acum crezi că nu ai timp, când vei începe să practici post intermitent, îți vei reduce fereastra în care te alimentezi, nu vei mai mânca 5-6 mese pe zi, vei observa că îți rămâne timp suficient să-ți prepari tu hrana și astfel vei economisi bani cu care vei putea cumpăra alimente mai calitative.

Consumă mai multe grăsimi sănătoase

cum ar fi cele din nuci, semințe, avocado, ulei de măsline, pește gras, iaurt, unt și ouă, chiar și puțină carne grasă, dar de la animale crescute ecologic. Grăsimile cresc sațietatea și au un impact mai scăzut asupra insulinei decât proteinele și carbohidrații. Ai putea încerca pe termen scurt și o dietă keto cu mai puțin de 5% carbohidrați, dar nu-ți recomand s-o ții prea mult timp, deoarece carbohidrații sunt importanți pentru a avea nivele optime de serotonină și melatonină care-ți reglează starea psihică și somnul.

Redu stresul

Cortizolul, hormonul de stres crește glicemia și cauzează rezistență la insulină. Identifică factorii stresanți din jurul tău și încearcă să-i eviți pe cât posibil. Dacă e nevoie schimbă jobul sau anturajul. Renunță să te mai uiți la știri deoarece majoritatea au conotație negativă și nu-ți aduc niciun beneficiu!”, scrie medicul pe propriul blog.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel