Din cuprinsul articolului
Mulți dintre noi facem o greșeală fără să ne dăm seama. Încălzim mâncarea direct în caserole de plastic, fără să știm că acest obicei aparent inofensiv ne pune sănătatea în pericol. În acest context, medicul Beatrice Mahler vine cu explicații și spune de ce acest gest trebuie evitat și cum ne afectează plasticul organismul.
Plasticul, o prezență constantă în viața de zi cu zi

Puțini știu însă că particulele microscopice de plastic pot pătrunde în organism prin alimente, aer sau piele, provocând în timp dezechilibre hormonale și metabolice.
Dr. Beatrice Mahler avertizează că interacțiunea cu plasticul se produce prin trei căi: digestivă, respiratorie și cutanată. În zonele industriale sau afectate de poluare, riscul de expunere este și mai mare.
„Trebuie să fim atenți la modul în care păstrăm și încălzim alimentele. La temperaturi ridicate, particulele din plastic se degradează și ajung în mâncare, iar organismul nu le poate elimina. Aceste substanțe pot afecta sistemul imunitar și hormonal”, a explicat medicul la Digi24.
Încălzirea alimentelor în recipiente de plastic este una dintre cele mai mari greșeli, avertizează specialiștii. Studiile arată că materialele plastice eliberează compuși toxici atunci când sunt expuse la căldură, iar aceștia pot influența echilibrul metabolic și funcțiile hormonale.
„Bolile moderne, care uneori nu au o cauză clară, pot fi influențate de expunerea prelungită la aceste particule. Plasticul nu se descompune și se acumulează în corp, provocând reacții imune și inflamatorii”, a mai precizat dr. Mahler.
Cum reduci riscurile
Folosirea recipientelor din sticlă sau oțel inoxidabil pentru depozitarea și încălzirea alimentelor este recomandarea medicilor. De asemenea, este indicat să eviți păstrarea sticlelor de plastic în locuri expuse căldurii, precum mașina sau bucătăria.
„Înlocuirea plasticului cu materiale sigure, precum sticla sau oțelul, reduce semnificativ expunerea la toxine. Efectele plasticului nu apar imediat, ci în timp, de aceea prevenția este esențială”, a subliniat medicul Beatrice Mahler.